O nouă lege avansată înaintea alegerilor: Interzicerea oricărui export de lemne pentru 10 ani

O nouă lege avansată înaintea alegerilor: Interzicerea oricărui export de lemne pentru 10 ani
scris 24 mai 2019

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a elaborat un proiect de lege prin care propune interzicerea exportului de lemne, fie trunchiuri, cherestea sau lemn de foc, începând cu anul 2020 și pe o perioadă de 10 ani.

Este încă un proiect inițiat de liderul social-democrat după cel privind combaterea dublului standard la produse și servicii, într-o perioadă în care Parlamentul este practic fără activitate, aleșii fiind toți plecați în campanie electorală.

Urmărește-ne și pe Google News

De ce este important: Dezbaterea publică privind limitarea exportului de lemne a luat amploare după ce, la începutul anului 2015, au apărut informații despre o întâlnire a președintelui Klaus Iohannis cu reprezentanții companiei austriece Schweighofer-Holzidustrie, cel mai mare procesator de masă lemnoasă din România, care pleda pentru eliminarea din Codul Silvic, aflat la acel moment în dezbatere parlamentară, a regulii care limita exploatarea, pentru o singură companie, la 30% din volumul unui sortiment industrial de masă lemnoasă din fiecare specie. 

Iohannis a cerut eliminarea acestei limite, invocând că o asmenea prevedere ar fi neconcurențială și ar aduce avantaje unor firme în detrimentul altora. Majoritatea parlamentarilor PSD au respins însă cererea președintelui, iar Guvernul Ponta a promis promovarea unei ordonanțe de urgență care ar fi interzis exportul de lemne până la finele anului 2015. În cele din urmă, Cabinetul Ponta a renunțat să mai promoveze măsura prin ordonanță de urgență, care ar fi avut efect imediat, și a transmis Parlamentului un proiect de lege care nu interzicea exportul de lemne, ci introducea până la finele anului 2015 un sistem mai strict de monitorizare a exporturilor și livrărilor intra-comunitare de materiale lemnoase. Proiectul a fost respins în februarie 2017 de actuala coaliție de guvernământ.

Mai este important: Senatul a aprobat deja, încă din septembrie 2017, un proiect de lege, inițiat de liberali și care prevedea interzicerea exportului de lemne de foc pentru 3 ani. Proiectul, care nu a fost susținut de Guvernul PSD-ALDE condus de Mihai Tudose, zace de la finele anului 2017 la Camera Deputaților, ba mai mult, în urmă cu un an i-a fost întocmit raport de respingere.

Dragnea vrea ca șefia ANAF să fie analizată: la multinaționale merg ca \ CITEȘTE ȘI Dragnea vrea ca șefia ANAF să fie analizată: la multinaționale merg ca "pisicuții". Surse: Discuții privind demiterea conducerii ANAF

Proiectul lui Liviu Dragnea este intitulat Lege privind gestionarea durabilă a pădurilor și invocă, la fel ca și cel privind dublul standard, niște principii foarte generale, de data aceasta privind administrarea domeniului forestier.

Printre aceste principii, enumerate în lege fără vreo consecință practică se numără: extinderea suprafeței fondului forestier; adaptarea continuă a pădurilor la schimbările climatice; realizarea sistemului informațional integrat pentru silvicultură; extinderea tehnologiilor de recoltare a lemnului, performante sub raport tehnic, ecologic și economic; creșterea contribuției sectorului forestier la dezvoltarea rurală; creșterea competitivității și a sustenabilității industriilor forestiere, a bioenergiei și bioeconomiei în ansamblul ei; informații permanente despre piata lemnului;  prevenirea și combaterea activităților ilegale, prin controlul provenientei lemnului.

Alte principii invocate sunt gestionarea pădurilor existente pentru stocarea carbonului în contextul unei administrări forestiere durabile; promovarea producției și utilizării produselor din lemn cu utilizare de lungă durată și produselor din lemn cu capacitate de substituire a unor materiale traditional folosite, precum și întărirea capacității autorității forestiere, centrală și la nivelul unităților administrative teritoriale, pentru implementarea regimului silvic, în vederea supravegherii fenomenului degradării pădurilor din cauze antropogene și naturale, și de urmărire a refacerilor/reconstrucției ecologice în urma perturbărilor.

Guvernul rezolvă mai multe probleme importante legate de facilitățile acordate salariaților firmelor din construcții. Salariul minim brut din construcții se va situa și anul următor la 3.000 de lei CITEȘTE ȘI Guvernul rezolvă mai multe probleme importante legate de facilitățile acordate salariaților firmelor din construcții. Salariul minim brut din construcții se va situa și anul următor la 3.000 de lei

Măsurile propuse

În sprijinul acestor principii, Liviu Dragnea propune:

- Instituirea Registrului național de evidență informatizată a proprietăților forestiere, la nivelul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.

- Realizarea cadastrului aferent fondului forestier proprietate publică a statului să fie finanțată de la bugetul de stat sau din surse proprii ale administratorilor fondului forestier proprietate publică a statului.

- În vederea asigurării transparenței recoltării masei lemnoase din fondul forestier național se instituie Catalogul național al masei lemnoase la nivelul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură prin utilizarea bazelor de date informatice existente la nivelul acesteia.

- Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură va publica Catalogul național al masei lemnoase pe site-ul propriu, al cărui model se aprobă prin ordin al conducătorului autorității publice centrale care răspunde de silvicultură;

- Structurile teritoriale de specialitate ale autorității publice centrale care răspunde de silvicultură vor verifica prin sondaj actele de punere în valoare în baza unor criterii de risc.

Guvernul va aloca 700 milioane de lei din Fondul de Rezervă pentru a încheia restituirea taxei auto CITEȘTE ȘI Guvernul va aloca 700 milioane de lei din Fondul de Rezervă pentru a încheia restituirea taxei auto

Interzicerea exportului de lemn

Ca măsură principală, proiectul liderului PSD interzice pe o perioadă de 10 ani exportul de buștean cu sau fără coajă sau lemn rotund (lemn rotund — lemn doborât, tăiat la vârf, secționat sau nu), cherestea și lemn de foc începând cu anul 2020.

Potrivit proiectului, încălcarea interdicției de export va conduce la confiscarea contravalorii materialului lemnos care a făcut obiectul exportului.

Este de așteptat ca toate aceste principii propuse la nivel de lege, în cazul în care aceasta este adoptată de Parlament și promulgată de președinte, să fie detaliate prin norme metodologice de aplicare.

viewscnt
Afla mai multe despre
export
lemn
interzice
dragnea
psd
proiect
lege