Fostul președinte al Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, cere liberarea condiționată, după ce a executat două treimi din pedeapsa de trei ani și jumătate de închisoare.
Procesul se judecă la Judecătoria Sectorului 5 și are termen la sfârștiul lunii, potrivit portalului instanțelor de judecată, arată Europa Liberă.

Liderul PSD Liviu Dragnea a fost condamnat pe 27 mai la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare, în dosarul angajărilor fictive de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Teleorman, pentru instigare la abuz în serviciu. A fost a doua condamnare penală a fostului președinte al PSD, prima fiind cu suspendare la doi ani pentru frauda la referendumul din 2012 pentru suspendarea președintelui de la acea vreme, Traian Băsescu.