România nu poate susține la acest moment demersurile privind semnarea și aplicarea provizorie a Acordului economic și comercial cuprinzător UE - Canada, a anunțat astăzi Ministerul român de Externe. Refuzul de a semna este anunțat în contextul în care Canada nu a eliminat încă obligativitatea vizelor pentru români.
Ieri a fost anunțat că miniștrii de Comerț ai statelor membre UE nu au reușit să valideze Acordul de liber-schimb (CETA) dintre Uniunea Europeană și Canada, în condițiile în care Belgia, România și Bulgaria nu s-au exprimat în favoarea acestuia. Canada speră totuși ca Acordul să fie aprobat săptămâna viitoare.
Validarea acordului necesită sprijin unanim, iar România și Bulgaria au condiționat ratificarea acordului de ridicarea obligativității vizelor pentru cetățenii care călătoresc în Canada.
Potrivit unui anunț făcut de guvernul bulgar la începutul lunii octombrie, Canada va ridica vizele pentru unii cetățeni bulgari începând din luna mai, iar, până la finele anului viitor, toți cetățenii bulgari ar putea beneficia de acest lucru.
Pentru România nu a fost însă anunțată, deocamdată, o astfel de mișcare.
La finele lunii septembrie, premierul Dacian Cioloș arăta, după o întâlnire cu prim-ministrul candian, Justin Trudeau, că România va primi, în câteva săptămâni, "un răspuns mai concret" din partea Canadei legat de eliminarea vizelor pentru cetățenii români.
Printre altele, aprobarea Acordului va elimina taxele vamale dintre UE și Canada, va permite participarea directă a firmelor europenene la licitații publice canadiene și va liberaliza piața serviciilor.