Emmanuel Macron a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale, potrivit exit-poll-urilor publicate imediat după închiderea urnelor de mai multe organizații din Franța. Sondajul Ipsos arată că Emmanuel Macron se va confrunta în al doilea tur al cursei pentru palatul Elysee cu Marine Le Pen, transmite Reuters.
Sondajul Ipsos îl arată cu 23,7% din voturi pe Emmanuel Macron, urmat cu 21,7% din sufragii de Marine Le Pen.
De asemenea, candidatul de centru-stânga este primul clasat și în estimările Harris Interactive, cu 23% din voturi față de cele 22% de sufragii adunate de președinta Frontului Național.
Estimarea Elabe îl arată victorios cu 23,7% din voturi pe prezidențiabilul En Marche, susține News.ro.
Emmanuel Macron (39 de ani) nu a deținut niciodată o funcție aleasă, iar acum se îndreaptă spre al doilea tur al alegerilor prezidențiale cu cele mai mari șanse de a deveni următorul ocupant de la palatul Elysee.
Presa franceză a scris despre mobilizarea incredibilă a alegătorilor, care se arătau indeciși cu doar o zi înainte de deschiderea urnelor, iar cozi lungi s-au format atât la secțiile de votare din străinătate, cât și în Paris.