După ani de vid legislativ, situație semnalată de Profit.ro aici și aici, Guvernul a aprobat și a trimis Parlamentului spre dezbatere și adoptare un proiect de act normativ de modificare a normelor în vigoare privind regimul de control al comerțului internațional și al altor operațiuni cu produse militare, care introduce pedepse cu închisoare de la 1 la 12 ani sau amendă pentru operațiuni de export, transfer, import și intermediere de produse militare fără licență sau către destinații supuse unor restricții internaționale.
Operațiunile de export, reexport, import, transfer intracomunitar de introducere și scoatere, intermediere, tranzit și transbordare cu produse militare sunt reglementate de OUG nr. 158/1999, republicată în 2013.
"Codul penal intrat în vigoare la 1 februarie 2014 nu mai incriminează nerespectarea dispozițiilor privind operațiunile de import, export sau tranzit. În vechiul Cod penal, la art. 302, se preciza că „efectuarea, fără autorizație, a oricăror acte sau fapte care potrivit dispozițiilor legale sunt considerate operațiuni de import, export sau tranzit, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani”. Prevederile art. 302 au stat la baza stabilirii modului de sancționare a nerespectării prevederilor OUG nr. 158/1999", se arată în expunerea de motive a proiectului de lege trimis de Guvern Parlamentului.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Primele imagini VIDEO&FOTO cu noua Dacia Sandero Stepway, pe șoselele din RomâniaPotrivit sursei citate, anterior datei de 1 februarie 2014, art. 30 din OUG nr. 158/1999 avea următorul conținut: „Încălcarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență referitoare la operațiunile cu produse militare, precum și a celor privind sinceritatea declarațiilor, care constituie infracțiuni potrivit legii, se pedepsește conform prevederilor Codului penal”.
Însă prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 268/2009 privind Codul penal, și articolul respectiv din OUG nr. 158/1999 a fost abrogat. Nici expunerile de motive și nici alte documente de pe circuitul de adoptare al celor două acte normative privind noul Cod Penal (ambele inițiate de guvernele de la momentele respective) care au lăsat încălcările legislației comerțului internațional cu produse militare fără sancțiuni penale nu oferă vreo explicație cu privire la acest lucru.
"În acest moment, urmare aplicării prevederilor Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 268/2009 privind Codul penal, precum și ale Legii nr. 268/2009 privind Codul penal, Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul pentru Controlul Exporturilor (ANCEX), nu se mai poate folosi de niciun instrument juridic care să-i permită sancționarea încălcării prevederilor OUG nr. 158/1999, referitoare la efectuarea de operațiuni de export, import, transfer, intermediere, tranzit și transbordare fără autorizare prin licență, încălcare ce poate avea impact asupra ordinii publice și siguranței naționale", se spune în expunerea de motive.
De asemenea, potrivit aceleiași surse, în condițiile lipsei unor sancțiuni penale pentru nerespectarea obligațiilor ce revin operatorilor economici care derulează operațiuni cu produse militare, există riscul efectuării unor activități de export pe destinații sensibile sau interzise prin regimuri de sancțiuni internaționale, de natură să producă consecințe grave regimului de control și îndeplinirii obligațiilor și angajamentelor internaționale asumate de România în acest domeniu, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, stat parte la Tratatul privind comerțul cu arme sau stat participant la Aranjamentul de la Wassenaar pentru controlul exporturilor de arme convenționale și produse și tehnologii cu dublă utilizare.
CITEȘTE ȘI INFOGRAFIC Statul a oprit raportările pentru gripă dinainte de Paști. „Toată lumea s-a ocupat de COVID!” este o explicație de la autoritatea de resort. „Focarul” de coronavirus Suceava – zero cazuri de gripă în 2020!Proiectul prevede că se pedepsește cu închisoare de la 5 la 12 ani efectuarea fără drept de operațiuni de export, transfer, import și intermediere cu următoarele categorii de produse militare:
ML1. Arme cu țeavă lisă cu un calibru mai mic de 20 mm, alte arme de foc și arme automate cu un calibru mai mic sau egal Cu 12,7 mm (calibru 0,50 inchi) și accesorii, precum și componente special concepute pentru acestea.
ML2. Arme cu țeavă lisă cu un calibru de 20 mm sau mai mare, alte arme sau armament cu un calibru mai mare de 12,7 mm (calibru 0,50 inchi), lansatoare și accesorii, precum și componente special concepute pentru acestea.
ML3. Muniții și dispozitive de reglare a focosului, precum și componente special concepute pentru acestea.
ML4. Bombe, torpile, rachete nedirijate, rachete dirijate, alte dispozitive și încărcături explozive și echipamente și accesorii conexe, precum și componente special concepute pentru acestea.
ML6. Vehicule terestre și componente pentru acestea.
ML9. Nave de război (de suprafață sau subacvatice), echipamente navale speciale, accesorii, componente și alte nave de suprafață.
ML10. „Aeronave", „vehicule mai ușoare decât aerul", vehicule fără pilot („UAV"), motoare de aviație și echipamente pentru „aeronave", echipamente și componente aferente, special concepute sau modificate peniru utilizări militare.
Pedeapsa va fi de 1-5 ani de închisoare sau amendă pentru tranzacții ilegale cu următoarele categorii de produse:
ML5. Sisteme de conducere a focului și echipamente și sisteme aferente de alertare și avertizare, echipamente de testare, reglare și contraacțiune, special concepute pentru utilizări militare, precum și componente și accesorii special concepute pentru acestea.
ML7. Agenți chimici, „agenți biologici", „agenți pentru combaterea dezordinii publice", materiale radioactive, echipamente, componente și materiale aferente.
ML8. „Materiale energetice" și substanțele aferente.
ML11. Echipamente electronice, „vehicule spațiale" și componente, care nu sunt specificate în altă parte în prezenta listă.
ML12. Sisteme de arme cu energie cinetică de mare viteză și echipamente aferente, precum și componente special concepute pentru acestea.
ML13. Echipamente și construcții blindate sau de protecție și componente.
ML14. «Echipamente specializate peniru instruire militară» sau pentru simularea de scenarii militare, simulatoare special concepute pentru antrenamentul utilizării armelor și armamentului specificate la MLl. sau ML2, precum și componente și accesorii special concepute pentru acestea.
ML15. Echipamente pentru formarea de imagini sau de contraacțiune, special concepute pentru utilizări militare, precum și componente și accesorii special concepute pentru acestea.
ML16. Produse forjate, turnate și alte semifabricate, special concepute pentru produsele specificate la MLl - ML4, ML6, ML9, ML10, ML12 sau ML19.
ML17. Alte echipamente, materiale și „biblioteci", după cum urmează, precum și componente special concepute pentru acestea.
ML18. Echipamente de «producție» și componente.
ML19. Sisteme de arme cu energie dirijată (DEW), echipamente aferente sau de contraacțiune și modele de testare, precum și componente special concepute pentru acestea.
ML20. Echipamente criogenice și „supraconductoare", precum și componente și accesorii special concepute pentru acestea.
ML21. „Software".
ML22. „Tehnologie".