Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA”, CNSLR-Frăția, Confederația Sindicatelor Democratice din România, CNS Meridian și Blocul Național Sindical solicită partidelor parlamentare să oprească orice demers pentru adoptarea actualului proiect.
Organizațiile sindicale anunță că se retrag din consultări și cer ca procesul să fie reluat după învestirea unui guvern cu puteri depline. „Actualul proiect de lege vehiculat în spațiul public nu mai poate constitui baza unei reforme credibile și acceptate de toate părțile implicate”, susțin cele cinci confederații.
Sindicatele propun elaborarea unui nou proiect într-un termen de cel mult șase luni, printr-un mecanism de dialog social instituționalizat.
Sindicatele cer ca niciun bugetar să nu piardă venituri
Confederațiile afirmă că viitoarea lege trebuie să fie echilibrată, predictibilă și transparentă, dar și să nu conducă la pierderi de venituri pentru nicio categorie de angajați din sectorul public.
Această condiție poate limita însă substanțial reforma. Actualul sistem de salarizare este marcat de diferențe mari între instituții, sporuri acordate neuniform, excepții și venituri care nu reflectă întotdeauna responsabilitatea sau performanța.
O lege care să corecteze aceste probleme fără ca absolut nimeni să piardă bani riscă să ducă fie la creșterea generală a cheltuielilor, fie la păstrarea dezechilibrelor actuale sub o altă formă.
Sindicatele califică proiectul drept „prost conceput” și afirmă că acesta a provocat deja proteste și tensiuni sociale. Totodată, avertizează că modificările punctuale aduse documentului ar putea crea noi dezechilibre și un val de procese în instanță.
Argumentul sindicatelor: nu merită banii din PNRR
Confederațiile contestă și argumentul potrivit căruia adoptarea rapidă a legii ar fi necesară pentru ca România să nu piardă aproximativ 770 de milioane de euro din PNRR.
Potrivit calculelor prezentate de sindicate, cheltuielile totale ale bugetului general consolidat din prima jumătate a anului au reprezentat aproximativ 19,79% din PIB, față de un nivel programat de 22,1% din PIB.
Diferența ar reprezenta aproximativ 2,3% din PIB, respectiv 47 de miliarde de lei sau circa 9 miliarde de euro.
La bugetul de stat, economiile la cheltuielile de personal ar fi ajuns în primele șase luni la aproximativ 3,67 miliarde de lei. La nivelul întregului buget general consolidat, economiile nete la cheltuielile de personal sunt estimate la 2,47 miliarde de lei, în condițiile în care bugetele locale ar fi depășit cu 542 de milioane de lei nivelul programat.
Pe baza acestor cifre, sindicatele afirmă că pierderea celor 770 de milioane de euro nu ar produce o criză bugetară și acuză autoritățile că folosesc presiunea PNRR pentru a forța adoptarea legii.
Comparația este însă discutabilă. Faptul că unele cheltuieli programate nu au fost realizate în primele șase luni nu înseamnă automat că banii respectivi reprezintă economii permanente sau că pot înlocui fondurile europene nerambursabile. O parte dintre plăți poate fi doar amânată pentru a doua jumătate a anului.
În plus, jalonul din PNRR nu privește doar încasarea unei tranșe, ci și angajamentul României de a reforma un sistem de salarizare publică devenit greu de controlat și dominat de excepții.
Cer să se lucreze la alte jaloane
Sindicatele recomandă partidelor să adopte cu prioritate alte cinci reforme considerate mai puțin controversate și să lase Legea salarizării în responsabilitatea viitorului guvern.
Reforma salarizării publice a fost promisă în repetate rânduri, în timp ce diferențele dintre instituții și categoriile profesionale s-au adâncit prin sporuri, hotărâri judecătorești și acte normative succesive. Legea salarizării este jalon în PNRR.
















