Președintele Comisiei parlamentare de control al SRI, Adrian Țuțuianu, a declarat, la începutul ședinței de joi a Comisiei, că pe ordinea de zi a ședinței se află inclusiv execuția bugetară pe anul 2014 a Serviciului, precum și măsurile dispuse de Curtea de Conturi în urma neregulilor constatate atunci și modul în care SRI și-a îndeplinit obligațiile de punere în aplicare a acelor măsuri.
"Astăzi avem o ședință a Comisiei de control parlamentar al activității SRI cu două puncte pe ordinea de zi. Punctul unu: discutăm despre protestele care au avut loc în ultima perioadă și activitățile desfășurate de SRI și de MAI. Discuția are loc pe baza scrisorii care a fost transmisă instituțiilor mențonate. Punctul doi: vom discuta despre execuția bugetară pe anul 2014, măsurile dispuse de Curtea de Conturi și modul în care SRI și-a îndeplinit obligațiile de punere în aplicare a acelor măsuri", a anunțat Adrian Țuțuianu.
La ședință sunt invitați directorul SRI Eduard Hellvig și ministrul de Interne Carmen Dan, pentru a discuta despre violențele din timpul protestelor din 1 februarie Piața Victoriei și dacă au avut loc tentative de "înlăturare în forță" a instituțiilor democratice. Pe 6 februarie, președintele Comisiei de control al SRI, Adrian Țuțuianu, declara că va cere SRI răspunsuri cu privire la suspiciunile sale că multinaționalele ar fi sprijinit protestele antiguvernamentale din România, explicând că acest lucru ar încălca legea securității naționale.
CITEȘTE ȘI Rusia cataloghează România drept o ”amenințare clară”În raportul public pe 2014, Curtea de Conturi menționează că a descoperit mai multe nereguli la SRI, în urma unui audit.
"La Serviciul Român de Informații s-a constatat: implementarea parțială și/sau deficitară a standardelor de control intern/managerial; lipsa activităților de verificare și de confirmare a creanțelor și obligațiilor entității față de terți; neconcordanțe între soldurile conturilor de materiale consumabile la unii ordonatori terțiari de credite ai SRI; întocmirea eronată și/sau necompletă a documentelor de angajare, lichidare, ordonanțare și plată a cheltuielilor publice, ceea ce a generat dificultăți în asigurarea unei evidențe exacte și reale a soldului disponibilului de credite rămas de angajat în perioada exercițiului financiar la nivelul unor ordonatori terțiari de credite", se afirmă în document.
În consecință, Curtea a recomandat SRI aplicarea prevederilor legale, precum și a procedurilor operaționale în legătură cu inventarierea tuturor elementelor patrimoniale, de către ordonatorii terțiari de credite ai SRI, stabilirea, cu claritate, a atribuțiilor privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor publice, precum și nominalizarea persoanelor pentru realizarea acestor atribuții la nivelul ordonatorilor terțiari de credite.
CITEȘTE ȘI În pofida eșecului, Guvernul continuă Programul Prima Mașină, fără modificări de fond și cu un plafon de garanții diminuat. Constructorii au reclamat că programul ''s-a născut mort''"Având în vedere concluziile rezultate din misiunea de audit financiar, auditorii publici externi au exprimat o opinie cu rezerve, cu paragraf de evidențiere a anumitor aspecte. Cu excepția efectelor aspectelor evidențiate, situațiile financiare în ansamblul lor au fost întocmite, din toate punctele de vedere semnificative, în conformitate cu cadrul general de raportare financiară aplicabil în România și oferă o imagine fidelă a poziției financiare, a performanței financiare și a celorlalte informații referitoare la activitatea desfășurată în perioada auditată de Serviciul Român de Informații", se mai spune în raportul Curții de Conturi.
Bugetul SRI pe 2017 este în valoare de 3,55 miliarde lei, cu 10% mai mic față de anul trecut. „Deși bugetul a scăzut față de anul precedent, SRI poate desfășura în condiții de normalitate activitatea. Întâmpinăm unele dificultăți, cam la fiecare titlu de cheltuieli, dar în mod deosebit la cheltuieli cu active nefinanciare unde ne confruntăm cu un deficit de 162 milioane”, a afirmat, recent, reprezentantul SRI, la ședința comisiilor parlamentare reunite de Buget-Finanțe pe tema bugetului de stat pe 2017.