Cine e Marcel Bogdan Pandelică, noul președinte al ANPC

Cine e Marcel Bogdan Pandelică, noul președinte al ANPC

Sursa foto: Agerpres

Mihai Baniţă
Mihai Baniţă
scris 4 nov 2015

Marcel Bogdan Pandelică a fost numit președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, în locul lui Marius Dunca, demis de premierul Victor Ponta. Pandelică a mai condus ANPC în 2009, este membru PSD de 20 de ani și a ocupat mai multe funcții politice în stat.

Piteșteanul Pandelică, 48 de ani, vine la conducerea ANPC pe cărări bătute. Între august 2012 și august 2013 a fost vicepreședinte al ANPC, iar în 2009, timp de nouă luni, a ocupat chiar funcția de președinte al Autorității. Între cele două funcții, a mai fost și consilier local și consultant la Consiliul Județean Argeș.

Urmărește-ne și pe Google News

Înainte să fie numit la ANPC, după ce Dunca a fost primul cap politic care a căzut la presiunea străzii după tragerdia din clubul Colectiv, deși nimeni nu i-a cerut demisia, Pandelică a ocupat funcția de secretar de stat în Ministerul Economiei, începând cu martie 2014. Anterior, a fost subsecretar de stat la Departamentul pentru Energie din același minister.

Până să ocupe funcții politice, Pandelică a lucrat în mediul privat. A fost director la Erste Automobile Pitești, timp de cinci ani, la Romlux Târgoviște, timp de un an și la Mentor Trading Pitești, timp de șase ani, începând cu 2000.

Pandelică e inginer la bază, cu studii în perioada 1986-1992 la Politehnica din București, cu licență în economie la Universitatea din Pitești, în 2004, și cu un master în consultanță în management, în 2006, la aceeași instituție piteșteană.

În CV-ul secretarului de stat se arată că acesta a fost reprezentant național, timp de doi ani, imediat după terminarea facultății, în „Organisation internationale d'affaires, Paris, Franța - Organizație de cercetare piață, Divizia Europa de Est ”. Este posibil ca organizația să fi dispărut între timp, sau să-și fi schimbat numele, pentru că internetul nu reține existența sa.

În 1995 s-a înscris în PSD și este, în prezent, vicepreședinte al PSD Argeș.

Noul șef al ANPC a mai fost numit politic în Adunarea Generală a Acționarilor a Electrica și în funcția de vicepreședinte al Consiliului de Administrație al Daewoo Mangalia Heavy Industries.

Șeful ANPC deține aproape 18.000 de metri pătrați de teren în comuna Merișani, în Rucăr și în Ștefănești și un imobil de 44 de metri pătrați, într-o localitate neprecizată. Un imobil cu aceeași suprafață apare în declarațiile de avere anterioare ca fiind în Pitești. Alte două imobile și un autoturism Lincoln au fost cedate prin partaj, se arată în declarația de avere din 2014. El la împrumutat o rudă, pe Ionuț Pandelică, cu suma de 470.000 de lei.

Într-o declarație de avere din 2013 este menționat faptul că a vândut un imobil în 2012 cu 425.000 de dolari, însă suma nu apare în declarațiile ulterioare.

La capitolul depozite bancare, Pandelică nu face nicio mențiune. Are, în schimb, datorii de 134.000 de euro. Două la BCR, un credit ipotecar, de 19.000 de euro, contactat în 2005 și scadent în 2025, și un card de credit cu o valoare precizată de 40.000 de euro. Un alt credit de 30.000 de euro a fost contractat la Alpha Bank în 2006 și este scadent în 2031. De la o persoană trecută sub numele I. Anton, Pandelică a împrumutat 45.000 de euro în 2012, sumă pe care trebuie să o plătească până în 2021.

Secretarul de stat a obținut venituri anuale de 176.600 de lei, sau un venit lunar de aproape 3.500 de euro. Cei mai mulți bani, 111.000 de lei, au venit din chirii.

Pandelică moștenește 37 de procese cu băncile

Noul șef al ANPC va prelua și responsabilitatea celor 37 de procese pe care Autoritatea le-a intentat băncilor pe clauze abuzive în contractele de credit.

O parte dintre litigii au fost inițiate începând cu sfârșitul anului 2013, când în fruntea ANPC se afla liberalul Bogdan Nica, iar peste jumătate după ce Marius Dunca a venit la conducerea instituției, în februarie 2014.

Procesele vizează eliminarea unor clauze privind dobânzile și comisioanele din toate contractele de credit a 11 bănci locale și a unei instituții financiare nebancare.

viewscnt
Afla mai multe despre
marcel bogdan pandelica
marius dunca
presedinte anpc
anpc