Agenția prin care Guvernul vrea să vândă bunurile sechestrate nu a trecut de Senat

Agenția prin care Guvernul vrea să vândă bunurile sechestrate nu a trecut de Senat
scris 13 oct 2015

Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Sechestrate, prin care Guvernul vrea să identifice și să vândă bunurile rezultate din infracțiuni, care pot fi sechestrate sau confiscate în cursul unei proceduri penale, nu a primit acordul Senatului, numărul voturilor favorabile fiind insuficient. Decizia finală aparține însă Camerei Deputaților.

Proiectul a obținut  66 de voturi favorabile, în condițiile în care era nevoie de 84 astfel de voturi.

Urmărește-ne și pe Google News

Documentul a fost adoptat de Guvern în luna mai, ca proiect de lege.

Noua agenție ar trebui să se ocupe și de valorificarea bunurilor sechestrate în cadrul procesului penal.

Conducerea ar urma să fie asigurată de un director general numit de către ministrul Justiției, iar activitatea operațională să fie coordonată de un Consiliu Director compus și din câte un reprezentant al Ministerului Justiției, al Consiliului Superior al Magistraturii, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, al Direcției Naționale Anticorupție, al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, al Ministerului de Interne, al Ministerului Finanțelor, precum și al Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

În termen de un an, Agenția ar trebui să realizeze un inventar la nivel național al bunurilor mobile și imobile supuse măsurilor asigurătorii și al stadiului în care se găsesc.

viewscnt
Afla mai multe despre
bunuri sechestrate
agentie