Pământul a cunoscut cea mai călduroasă lună iulie din istoria înregistrărilor

Pământul a cunoscut cea mai călduroasă lună iulie din istoria înregistrărilor
scris 13 aug 2024

Luna trecută a fost cea mai călduroasă lună iulie înregistrată vreodată și a marcat al 14-lea record lunar consecutiv de temperatură, conform unei agenții americane, relatează AFP.

Anul 2024 are în prezent 77% șanse de a deveni cel mai călduros înregistrat vreodată, a anunțat Administrația Națională Oceanică și Atmosferică (NOAA) din Statele Unite în buletinul său informativ lunar, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Paul de România nu va fi adus în țară. Malta respinge cererea de extrădare a României CITEȘTE ȘI Paul de România nu va fi adus în țară. Malta respinge cererea de extrădare a României

Săptămâna trecută, agenția europeană Copernicus, care utilizează un set diferit de date, a estimat că luna iulie 2024 a fost doar puțin mai răcoroasă comparativ cu iulie 2023.

Însă, ambele agenții sunt de acord că situația este alarmantă, fiecare lună înregistrând, de aproximativ un an, temperaturi lunare excepționale.

Anul 2024 va fi, cu siguranță, unul dintre cei mai fierbinți cinci ani înregistrați vreodată, potrivit NOAA, care se bazează pe date colectate de 175 de ani.

În iulie, temperatura globală a fost cu 1,21 grade Celsius peste media secolului XX (15,8 grade Celsius), conform agenției americane.

Perioada a fost marcată în special de o serie de valuri de căldură în țările mediteraneene și din Golf, a subliniat aceasta. Africa, Europa și Asia au înregistrat cea mai călduroasă lună iulie, în timp ce pentru America de Nord a fost a doua cea mai călduroasă lună iulie.

În ceea ce privește oceanele, acestea au înregistrat a doua cea mai călduroasă lună iulie, potrivit NOAA - același rezultat ca și Copernicus -, punând capăt unui interval de 15 luni de recorduri lunare consecutive de temperatură în apele mărilor.

FOTO Nicușor Dan: Au început lucrările de decolmatare a Lacului Tineretului, acțiune care nu a mai fost făcută de peste 25 de ani CITEȘTE ȘI FOTO Nicușor Dan: Au început lucrările de decolmatare a Lacului Tineretului, acțiune care nu a mai fost făcută de peste 25 de ani

Însă, această ameliorare ușoară ar fi putut fi mai semnificativă, având în vedere sfârșitul fenomenului climatic El Nino.

Anul 2023 a fost deja cel mai fierbinte an înregistrat.

"Efectele devastatoare ale schimbărilor climatice au început cu mult înainte de 2023 și vor continua până când emisiile globale de gaze cu efect de seră vor atinge neutralitatea carbonului", a comentat săptămâna trecută Samantha Burgess, directoarea adjunctă a departamentului de schimbări climatice (C3S) al Copernicus. 

viewscnt
Afla mai multe despre
iulie
canicula