Noi reguli RCA după ce Comisia Europeană a atenționat România

Noi reguli RCA după ce Comisia Europeană a atenționat România
scris 20 sep 2019

Limitele de cheltuieli administrative și de vânzare ale poliței de asigurare ce pot fi incluse de către asigurători în calculul tarifelor de primă, vor fi eliminate, ca și obligația Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) de a reglementa modul de calcul al tarifelor de primă, al criteriilor de risc, al indicilor de încărcare, al coeficienților de majorare și/sau corecție ori altor instrumente de ajustare a tarifelor de primă, condiții în care calculul va avea în vedere respectarea principiilor actuariale general acceptate, potrivit proiectul de lege a modificării legislației RCA.

Leonardo Badea, ASF: Decontarea directă pentru asigurarea RCA ar putea avea caracter obligatoriu CITEȘTE ȘI Leonardo Badea, ASF: Decontarea directă pentru asigurarea RCA ar putea avea caracter obligatoriu
Urmărește-ne și pe Google News

În paralel vor fi anulate prevederile referitoare la posibilitatea suspendării contractului RCA la cererea asiguratului, având în vedere o hotărâre a Curții de Justiție a UE care stabilește că obligația de asigurare este permanentă pe perioada în care vehiculul este înmatriculat/înregistrat, indiferent dacă există sau nu intenția proprietarului de a utiliza acest vehicul.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Noile reguli vor fi introduse prin modificarea legislației privind asigurarea de răspundere civilă auto (RCA), după ce Comisia Europeană a atenționat România, într-o scrisoare din iulie 2018, că noua lege RCA îngrădește libertatea asigurătorilor de a-și stabili propriile prime, în special în ceea ce privește reflectarea cheltuielilor administrative și de vânzare în calcularea tarifelor de primă, precum și prin stabilirea unui plafon pentru tarifele de primă pe care asigurătorii le pot aplica "asiguraților cu risc ridicat" care le sunt alocați de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR).

Actuala legislație națională privind RCA (Legea 132/2017) obligă asigurătorii să emită, pentru anumite categorii de vehicule, o poliță valabilă doar pe teritoriul României și să stabilească cuantumul primei ținând seama de riscurile asociate.

Comisia Europeană, în scrisoare transmisă României în 19 iulie 2018, consideră că aceste dispoziții contravin Directivei privind asigurarea auto, care impune ca polițele de asigurare de răspundere civilă auto să acopere întregul teritoriu al Uniunii pe baza unei prime de asigurare unice și cere rezolvarea situației.

Leonardo Badea, ASF: Decontarea directă pentru asigurarea RCA ar putea avea caracter obligatoriu CITEȘTE ȘI Leonardo Badea, ASF: Decontarea directă pentru asigurarea RCA ar putea avea caracter obligatoriu

“Conform scrisorii de punere în întârziere, Comisia Europeană consideră că, prin menținerea unor articole din Legea nr.132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie (denumită în continuare Legea nr.132/2017) și din Norma A.S.F. nr.20/2017 privind asigurările auto din România (denumită în continuare Norma nr.20/2017), nu au fost îndeplinite obligațiile care revin României în conformitate cu art. 21 și art.181 ale Directivei 2009/138/CE și art. 14 al Directivei 2009/103/CE”, se arată în expunerea de motive a actului normativ pregătit acum de Guvern.

Proiectul de act normativ propune, în primul rând, modificarea modului de funcționare a „asiguratului cu risc ridicat”, prin eliminarea obligației BAAR de ofertare a primei de asigurare în cazul asiguratului cu risc ridicat. Concomitent, se are în vedere instituirea obligațiilor BAAR de alocare a asiguratului cu risc ridicat conform politicilor și procedurilor proprii, proceduri interne care stabilesc și condițiile de încheiere a asigurării, asumate de către toți membrii BAAR, precum și de stabilire a unor reguli de conduită aplicabile membrilor săi inclusiv cu privire la încheierea asigurării RCA în cazul asiguraților cu risc ridicat.

ANALIZĂ Piața asigurărilor crește cu 7,8% la jumătatea anului. RCA domină în continuare subscrierile, iar primii 10 jucători concentrează aproape 90% din întreaga piață CITEȘTE ȘI ANALIZĂ Piața asigurărilor crește cu 7,8% la jumătatea anului. RCA domină în continuare subscrierile, iar primii 10 jucători concentrează aproape 90% din întreaga piață

De asemenea, propune abrogarea prevederilor ce limitează cheltuielile administrative și de vânzare ale poliței de asigurare ce pot fi incluse de către asigurători în calculul tarifelor de primă, precum și eliminarea obligației Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) de reglementare a modului de calcul al tarifelor de primă, a criteriilor de risc, a indicilor de încărcare, a coeficienților de majorare și/sau corecție ori alte instrumente de ajustare a tarifelor de primă, condiții în care calculul va avea în vedere respectarea principiilor actuariale general acceptate.

Totodată, propune abrogarea prevederilor referitoare la posibilitatea suspendării contractului RCA la cererea asiguratului având în vedere hotărârea CJUE din Cauza C80/2017 (Fundo de Garantia Automovel vs. Alina Juliana), care stabilește faptul că obligația de asigurare este permanentă pe perioada în care vehiculul este înmatriculat/înregistrat, indiferent dacă există sau nu intenția proprietarului de a utiliza acest vehiculul.

Modificări la decontarea directă a RCA: Termen limită de prezentare a decontului reparației, sub sancțiunea returnării sumei primite CITEȘTE ȘI Modificări la decontarea directă a RCA: Termen limită de prezentare a decontului reparației, sub sancțiunea returnării sumei primite

În plus, propune punerea în acord a prevederilor din cuprinsul Legii 132/2017 ce reglementează modul de distribuire a contractelor RCA cu prevederile Legii 236/2018 privind distribuția de asigurări, acestea intrând în vigoare ulterior publicării legii RCA. Astfel, se va reglementa asumarea răspunderii pentru emiterea  tuturor  contractelor RCA indiferent de canalul de distribuție utilizat, fie direct sau prin intermediarii de asigurări sau de asigurări auxiliare, definiți conform Legii 236/2018.

Transportatorii cer Guvernului menținerea legislației actuale RCA pentru a evita creșterea tarifelor CITEȘTE ȘI Transportatorii cer Guvernului menținerea legislației actuale RCA pentru a evita creșterea tarifelor

La nivelul anului 2018, segmentul RCA a reprezentat o treime din întreaga piață a asigurărilor din România, care a totalizat 10,14 miliarde de lei.

"Răspundere civilă pentru utilizarea vehiculelor auto terestre, cu un volum al primelor brute subscrise de 3.741.920.039 lei, reprezentând circa 47% din totalul subscrierilor pentru asigurări generale, în scădere cu 2% comparativ cu volumul înregistrat în anul 2017", se arată într-un raport al ASF pentru piața asigurărilor.

viewscnt
Afla mai multe despre
mfp
rca
proiect lege
modificare
completare
auto
asigurari
asf