Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) va aloca cel mult 500 milioane de lei din excedentul bugetar al instituției pentru finanțarea, în întregime sau parțial, a unuia ori mai multor noi proiecte care ar putea contribui, direct sau indirect, la dezvoltarea comunicațiilor în România, inclusiv la nivel local, potrivit unui proiect de act normativ al Ministerului Comunicațiilor.
La finele anului 2017, excedentul ANCOM depășea un miliard de lei, potrivit raportului anual al instituției.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Suma alocată poate fi utilizată de către ANCOM pentru implementarea unui ajutor de stat individual sau a unei scheme de ajutor de stat, inclusiv a unei scheme de ajutor de stat de minimis, cu respectarea legislației naționale și europene de autorizare a ajutoarele de stat.
Potrivit documentului, orice persoană juridică de drept public sau privat poate fi beneficiar al finanțării ANCOM, al cărei caracter este nerambursabil, în măsura în care proiectele au fost duse la îndeplinire potrivit cerințelor ANCOM și celor asumate, prin contractul de finanțare, de către aceștia.
“Finanțarea prevăzută se acordă în condițiile încheierii de contracte de finanțare cu beneficiarii. Contractele de finanțare se încheie în perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2023 în limita sumelor prevăzute. ANCOM poate decide acordarea finanțării prevăzute prin intermediul uneia ori mai multor persoane juridice de drept public sau privat, cu acordul lor prealabil. În acest ultim caz, ANCOM are obligația să publice pe pagina proprie de internet condițiile de colaborare cu persoanele juridice de drept public sau privat în cauză”, se arată în document.
CITEȘTE ȘI Ministrul Comunicațiilor susține că Proiectul Ro-Net este în grafic: 700 de localități izolate din mediul rural vor fi conectate la Internet până în august 2018Proiectele finanțate de ANCOM vor îndeplini cel puțin unul dintre următoarele obiective generale urmărite de instituție, respectiv generarea de efecte, directe sau indirecte, de dezvoltare a sectorului comunicațiilor electronice în România, inclusiv la nivel local, facilitarea accesului la rețele sau servicii de comunicații electronice pentru persoane care, din cauza unor circumstanțe individuale sau ariei geografice în care locuiesc ori își desfășoară activitatea în România, ar putea suferi de excluziune digitală, precum și crearea unor beneficii în favoarea utilizatorilor finali de comunicații din România, inclusiv la nivel local, de exemplu prin creșterea gradului de diversitate a ofertei, de calitate a serviciilor etc.
CITEȘTE ȘI Ministerul Comunicațiilor are bani pentru construirea de rețele telecom pentru acces la Internet de mare viteză în sute de localități defavorizateUn exemplu de proiect care ar putea genera efecte, în mod indirect, de dezvoltare a sectorului de comunicații electronice la nivel local ar putea fi integrarea într-o platformă digitală a unor soluții de tip “smart city” din mai multe sectoare, între care și un serviciu public, pentru un număr de localități din România, se precizează în nota de fundamentare a proiectului de act normativ.
CITEȘTE ȘI Ministrul Comunicațiilor: Conceptul Smart City poate suplini, în domeniul traficului, lipsa de infrastructură rutierăPotrivit unui studiu ANCOM, la 1 noiembrie 2017, peste 3.000 de localități rurale (sate care aparțin de comune) din România nu erau, potrivit declarațiilor operatorilor de comunicații, deservite de rețele fixe în măsură să asigure viteze de transfer a datelor de 30 Mbps sau mai mari.
“Cei aproape un milion de locuitori din aceste localități, precum și persoanele juridice cu puncte de lucru acolo, se află, într-o anumită măsură, în risc de excluziune digitală. De asemenea, persoanele cu dizabilități sau cele cu nevoi sociale ar putea suferi de excluziune digitală”, se mai arată în nota de fundamentare.
ANCOM va stabili, prin decizie a președintelui instituției, obiectivele specifice care urmează să fie finanțate, cu alocarea sumelor pe ani, persoanele eligibile pentru acordarea de finanțare, și categoriile de cheltuieli eligibile pentru finanțare.
La finele anului 2017, sectorul IT&C (servicii în tehnologia informației, servicii informatice și telecomunicații) a avut o contribuție de 5,5% la formarea Produsului Intern Brut (PIB) al României, participând la creșterea economică cu 0,7%, imediat după comerț cu 1,9%.
Pentru acest an, contribuția sectorului IT&C la formarea PIB este estimată la 6,2% din PIB, în contextul unei creșteri economice record post-criză de 5,7%.
"Dacă sectorul IT&C își păstrează în următorii 9 ani aceeași evoluție notabilă există posibilitatea creșterii valorii sale adăugate brute în PIB nominal la 12% și a participării la creșterea economică cu 1,5%", se precizează în nota de fundamentare a proiectului de act normativ.