Veneția - Filmul „Roma”, de Alfonso Cuarón, recompensat cu Leul de Aur. Lista completă a câștigătorilor

Veneția - Filmul „Roma”, de Alfonso Cuarón, recompensat cu Leul de Aur. Lista completă a câștigătorilor
scris 9 sep 2018

Lungmetrajul „Roma” al lui Alfonso Cuarón a câștigat, sâmbătă seară, trofeul Leul de Aur al celei de-a 75-a ediții a Festivalului de Film de la Veneția, scrie News.ro.

Drama „Roma” a lui Alfonso Cuarón, producție Netflix, este inspirată de viața cineastului mexican. Filmat alb-negru, acțiunea filmului este plasată în Ciudad de México, în anii 1970, și are în centru o familie din clasa de mijloc.

Urmărește-ne și pe Google News

„Roma” este primul film al lui Cuarón după „Gravity” (2014), pentru care a câștigat două trofee Oscar - pentru regie și montaj -, dar e și primul lungmetraj filmat de el în Mexic după „Y Tu Mama Tambien” (2001).

Trofeul a fost înmânat cineastului de Paolo Baratta, președintele festivalului, care a ținut un scurt discurs de mulțumire în încheierea celei de-a 75-a ediții.

Puterea vrea să înființeze o nouă instituție de stat CITEȘTE ȘI Puterea vrea să înființeze o nouă instituție de stat

Competiția, la fel și festivalul, a fost deschisă de cel mai nou film al lui Damien Chazelle, „The First Man”, cu Ryan Gosling în rol principal.
Ediția din acest an a festivalului a stat sub semnul inegalității de gen, după ce comitetul de selecție a ales 21 de filme în competiția oficială dintre care unul singur realizat de o femeie („The Nightingale”, de Jennifer Kent).

Decizia a fost criticată și chiar președintele juriului de anul acesta, Guillermo del Toro, a spus că „este o problemă reală în cultură”. Cineastul francez Jacques Audiard, prezent în competiție cu „The Sisters Brothers”, a precizat: „În 25 de ani de când particip la festivaluri, nu am văzut multe femei să conducă evenimentele. Am văzut mereu aceleași fețe, aceiași bărbați, chiar dacă în roluri diferite. Sistemul nu funcționează și trebuie făcută o schimbare”.

Organizatorii Festivalului de la Veneția au semnat un acord privind egalitatea de gen, asemănător cu cel adoptat la Cannes și Locarno.
Alegerea în selecția festivalului a șase producții Netflix - patru în competiție și două în afara ei („The Other Side of The Wind”, ultimul film al lui Orson Welles, și documentarul „They'll Love Me When I'm Dead”) - a reprezentat, de asemenea, o controversă.

CICAE, Confederația Internațională a Cinematografelor de Artă, a criticat decizia Festivalului de Film de la Veneția de a prezenta lungmetraje finanțate de Netflix în cadrul competiției oficiale - acestea urmează să fie lansate online, unele dintre ele vor beneficia și de o lansare în cinematografe, însă numărul sălilor în care vor rula va fi unul redus.

Gazoductul transiberian către China al Gazprom este aproape finalizat CITEȘTE ȘI Gazoductul transiberian către China al Gazprom este aproape finalizat

„Roma” al lui Alfonso Cuaron, „The Ballad of Buster Scruggs” al fraților Joel și Ethan Coen, „On My Skin” al italianului Alessio Cremonini și drama „22 July” a lui Paul Greengrass au fost producțiile Netflix selectate în competiția oficială.

O altă noutate a fost aceea că, anul acesta, Festivalul de la Veneția a impus embargou presei privind exprimarea online a părerilor despre filme, astfel că jurnaliștii - peste 3.500 prezenți la eveniment - au fost nevoiți să aștepte până la începerea primei proiecții pentru public pentru a-și putea spune impresiile despre producția respectivă.

Juriul a fost condus de Guillermo del Toro, iar lui i-au fost alături actorii Naomi Watts și Christoph Waltz, regizorul Taika Waititi („Thor: Ragnarok”), regizoarea taiwaneză Sylvia Chang („Love Education”), actrița daneză Trine Dyrholm („Nico, 1988”), regizoarea și actrița franceză Nicole Garcia („Place Vendome”), regizorul italian Paolo Genovese („Perfect Strangers”) și regizoarea polonă Malgorzata Szumowska („Mug”), care a câștigat anul acesta Marele premiu al Juriului la Berlinală.

Regizorul chinez Zhang Yimou a fost onorat cu premiul „Jaeger-LeCoultre Glory" pentru întreaga carieră, iar actrița Vanessa Redgrave și regizorul canadian David Cronenberg au fost recompensați cu trofee onorifice Leul de Aur. Fraților Paolo și Vittorio Taviani le-a fost dedicată o retrospectivă.

Teodorovici, celorlalți miniștri de Finanțe socialiști din UE: O schemă europeană de asigurare împotriva șomajului nu trebuie să favorizeze tot statele dezvoltate CITEȘTE ȘI Teodorovici, celorlalți miniștri de Finanțe socialiști din UE: O schemă europeană de asigurare împotriva șomajului nu trebuie să favorizeze tot statele dezvoltate

În competiție au fost selectate: „The First Man”, de Damien Chazelle; „The Mountain” al lui Rick Alverson, cu Tye Sheridan și Jeff Goldblum în distribuție; „Double Vies” al lui Olivier Assayas, cu Guillaume Canet și Juliette Binoche; „The Sisters Brothers”, de Jacques Audiard, western european realizat cu o echipă americană, filmat parțial în România, cu Joaquin Phoenix, John C. Reilly și Jake Gyllenhall în distribuție; „The Ballad of Buster Scruggs”, de Joel și Ethan Coen, cu James Franco, Liam Neeson și Tom Waits; „Vox Lux”, de Brady Corbet, cu Natalie Portman și Jude Law; „Roma”, de Alfonso Cuarón; „22 July” al lui Paul Greengrass, despre atentatele din 2011 de la Oslo; „Suspiria”, de Luca Guadagnino, cu Dakota Johnson și Tilda Swinton în rolurile principale; „Werk Ohne Autor”, de Florian Hanckel Von Donnersmarck; „The Nightingale”, de Jennifer Kent; „The Favourite”, de Yorgos Lanthimos, cu Emma Stone și Rachel Weisz; „Peterloo”, de Mike Leigh; „Capri-Revolution”, de Mario Martone; docu-drama „What You Gonna Do When The World’s On Fire”, de Roberto Minervini; „Sunset”, de László Nemes, o producție Ungaria-Franța cu Juli Jakab și Vlad Ivanov în distribuție; „Freres Ennemis”, de David Oelhoffen; „Nuestro Tiempo”, de Carlos Reygadas, care joacă și rolul principal; drama biografică „At Eternity's Gate”, de Julian Schnabel, despre Van Gogh, cu Willem Dafoe, Emmanuelle Seigner și Mads Mikkelsen în distribuție; „Acusada”, de Gonzalo Tobal, cu Leonardo Sbaraglia în rol principal; „Killing”, de Shinya Tsukamoto.

În secțiunea Orizzonti au fost alese 13 scurtmetraje, unul în afara competiției, și 19 lungmetraje. Între acestea, filme din Franța, Rusia, Iran, Turcia și Israel.

Cu o zi înainte de încheierea festivalului, Federația Internațională a Criticilor de Film (FIPRESCI) a premiat pelicula „Sunset/ Napszállta” a lui László Nemes și a acordat trofeul pentru cel mai bun film din competiția Orizzonti și secțiunile paralele ale festivalului - „Still Recording/ Lissa Ammetsajjel”, de Saeed Al Batal și Ghiath Ayoub.

Festivalul de Film de la Veneția este rampa de lansare pentru sezonul premiilor cinematografice americane, recompensând la cele mai multe ediții ale sale lungmetraje care au câștigat apoi trofee Oscar.

Anul trecut, lungmetrajul „Shape of Water” al lui Guillermo del Toro a fost recompensat cu Leul de Aur, iar filmul a fost și marele câștigător al galei Oscar din luna martie 2018.

Activele fondurilor de pensii ale Pilonului II au depășit 44 miliarde lei în iulie, crescând cu 20% în interval de un an CITEȘTE ȘI Activele fondurilor de pensii ale Pilonului II au depășit 44 miliarde lei în iulie, crescând cu 20% în interval de un an

Lista completă a câștigătorilor:

Veneția 75

Leul de Aur pentru cel mai bun film - „Roma”, de Alfonso Cuarón
Leul de Argint - Marele premiu al juriului - „The Favourite”, de Yorgos Lanthimos
Leul de Argint pentru cel mai bun regizor - Jacques Audiard, pentru „The Sisters Brothers”
Coppa Volpi pentru cel mai bun actor - Willem Dafoe, pentru „At Eternity’s Gate”, de Julien Schnabel
Coppa Volpi pentru cea mai bună actriță - Olivia Colman, pentru „The Favourite”, de Yorgos Lanthimos
Cel mai bun scenariu - Joel și Ethan Coen, pentru „The Ballad of Buster Scruggs”
Premiul special al juriului - „The Nightingale” (Australia), de Jennifer Kent
Premiul „Marcello Mastroianni” pentru cel mai bun tânăr actor/ actriță - Baykali Ganambarr, pentru „The Nightingale”, de Jennifer Kent

Competiția Orizzonti

Cel mai bun film - „Kraben Rahu” (Thailanda, Franța), de Phuttiphong Aroonpheng
Cel mai bun regizor - Emir Baigazin, pentru „The River/ Ozen”
Premiul special al juriului Orizzonti - „Anons”, de Mahmut Fazil Koșkun
Cel mai bun actor - Kais Nashif, pentru „Tel Aviv on Fire”, de Sameh Zoabi
Cea mai bună actriță - Natalya Kudryashova, pentru „The Man Who Surprised Everyone”, de Natasha Merkulova și Aleksey Chupov
Cel mai bun scenariu - Pema Tseden, pentru „Jinpa”
Cel mai bun film de scurt metraj - „Kado”, de Aditya Ahmad
Premiul „Luigi De Laurentiis” pentru film de debut (100.000 de dolari) - „The Day I lost my Shadow” (Siria), de Soudade Kaadan

Venice Classics

Best restored film: „La Notte di San Lorenzo”, de Paolo și Vittorio Taviani
Best Documentary on Cinema: „The Great Buster: A celebration”, de Peter Bogdanovich

Virtual Reality

Best Film: „Spheres”, de Eliza McNitt
Best VR Story: „L’Île des Morts”, de Benjamin Nuel
Best VR Experience: „Buddy VR”, de Chuck Chae

viewscnt
Afla mai multe despre
festivalul de film de la venetia
palmares
leul de aur
filmul roma