Fetele tind să plece mai devreme din casa părintească decât băieții în aproape toate statele membre ale Uniunii Europene, însă cea mai mare diferență între genuri se înregistra în 2017 în România, arată datele publicate marți de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Excepția este Suedia, unde media de vârstă pentru băieții care pleacă de acasă este de 18,4 ani, iar a fetelor, de 18,5 ani. În 2017, cea mai mare diferență între genuri se înregistra în România (25,6 ani pentru tinere față de 30,5 ani pentru tineri), Bulgaria (27,5 față de 31,7), Croația (30 față de 33,6), Grecia (28 față de 30,6), Ungaria (25,8 față de 28,3), Polonia (26,3 față de 28,8), Slovacia (29,7 față de 32,1) și Lituania (24,5 față de 26,9), scrie Agerpres.
La nivelul UE, mai mult de o treime (35,3%) din bărbații cu vârsta cuprinsă între 25 și 34 de ani încă locuiau cu părinții lor în 2017, comparativ cu doar o cincime (21,7%) din femeile din același grup de vârstă. În medie, unul din patru adulți (28,5%) încă locuia în casa părintească.
În statele membre ale UE, procentul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 25 și 34 de ani care încă locuiau cu părinții lor varia de la mai puțin de 10% în Danemarca (3,2%), Finlanda (4,7%) și Suedia (6%), la mai mult de jumătate în Croația (59,7%), Slovacia (57%) și Grecia (56,3%).