Harvey Weinstein a fost declarat vinovat pentru agresiune sexuală și viol

Harvey Weinstein a fost declarat vinovat pentru agresiune sexuală și viol
scris 25 feb 2020

Producătorul Harvey Weinstein a fost declarat vinovat, luni, de agresiune sexuală și viol, dar a evitat o condamnare pentru acuzațiile cele mai grave, un verdict pe jumătate care constituie totuși o victorie pentru mișcarea #MeToo, potrivit AFP.

Declarat vinovat de un tribunal din Manhattan pentru agresiune sexuală și viol, Harvey Weinstein, 67 de ani, poate primi 25 de ani de închisoare maximum, dar nu riscă închisoare pe viață, căci jurații l-au scăpat de acuzația de "prădător" sexual, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO La Săptămâna Modei de la Milano, Armani și-a prezentat colecția într-o sală fără public CITEȘTE ȘI VIDEO La Săptămâna Modei de la Milano, Armani și-a prezentat colecția într-o sală fără public

Pedepasa sa va fi ulterior stabilită de judecătorul James Burke, care a condus pledoariile.

Este vorba despre prima condamnare a unui caz post-MeToo. Cel al actorului Bill Cosby fiind rezultatul din procesele inițiate în 2015, înainte ca mișcarea anti-agresiune sexuală să înceapă, în octombrie 2017.

Jurații au nevoie de cinci zile pentru a ajunge la o decizie în unanimitate, condiție necesară pentru a pronunța verdictul.

Jurații ar trebui să pronunțe verdictul pe baza mărturiilor a trei femei, printre cele peste 80 care l-au acuzat pe Harvey Weinstein de hărțuire sau de agresiune sexuală. 

viewscnt
Afla mai multe despre
harvey weinstein
agresiune sexuala