FOTO Bucureștiul va avea un al doilea Centru Vechi

FOTO Bucureștiul va avea un al doilea Centru Vechi
scris 13 oct 2023

„Negustori” și „Plantelor” sunt primele două străzi din proiectul numit „Noul Centru Vechi al Bucureștiului” – situat geografic vizavi de actualul Centru Vechi – ce vor fi reconfigurate urbanistic pentru a fi creat mai mult spațiu pietonal. Deși circulația auto va fi menținută pe aceste străzi, ele vor fi reamenajate astfel încât „să ofere mai mult spațiu verde și spațiu pietonal”. Va fi refăcută și piațeta care le unește și se intersectează cu „Mântuleasa”, stradă cuprinsă în planul de reașezare urbanistică a întregii zone istorice a Bucureștiului de pe partea dreaptă a Bd. I.C.Brătianu (sensul Unirii-Universitate).

Această este primă etapă de lucrări de reamenajare și va fi completă abia atunci când va cuprinde toată zona de la Piața Sf. Ștefan către centru. „Aceasta va fi reamenajată ca un open space, cu mai mult spațiu verde, cu mai mult spațiu pietonal, astfel încât să încurajăm micul business, să încurajăm turismul și să ne dorim să ne plimbăm cu toții prin această zonă”, și-a anunțat intenția primarul Sectorului 2 Radu Mihaiu, într-un videoclip de prezentare, în care spune că această parte a orașului a fost ocolită de foștii edili de sector pentru că, fiind mai puțin locuită, nu le aducea voturi.

Urmărește-ne și pe Google News
Un sens al Podului Grant, unul dintre cele mai circulate pasaje ale Capitalei, va fi închis mai multe luni CITEȘTE ȘI Un sens al Podului Grant, unul dintre cele mai circulate pasaje ale Capitalei, va fi închis mai multe luni

Noul Centru Vechi, așa cum l-a numit Primăria Sectorului 2, începe vis-a-vis de Lipscani, de partea cealaltă a Bulevardului I.C.Brătianu, la câteva străzi după Biserica Sf. Gheorghe (care administrativ este la Sectorul 3). Conceptul după care se lucrează în zona istorică a Sectorului 2 pleacă de la un studiu de regenerare urbană realizat de Banca Mondială pentru Primăria Sectorului 2 și presupune reorganizarea întregului areal cuprins între: Str. Hristo Botev, Calea Călărași, Str. Sf. Ștefan și Bulevardul Carol I (zona ce se poate vedea în ilustrația articolului). În studiu sunt prevăzute soluții de pavaje cu piatră naturală și asfalt pentru suprafețele destinate traficului auto, de mobilier urban prefabricat built-in, bolarzi prefabricați, de reconfigurare a piațetelor, scrie G4Media.ro.

FOTO Bucureștiul va avea un al doilea Centru Vechi

Chiar dacă studiul Băncii Mondiale nu va fi implementat complet de Primăria Sectorului 2, întrucât prevede transformarea radicală în pietonale a unor străzi care acum sunt circulate auto, autoritatea locală va prelua principii de organizare a spațiului și pietonalizare. „Pietonale direct așa cum sunt în Centrul Vechi nu sunt, pentru că este complicat să le anulezi, iar străzile din proiect au totuși o componentă destul de importantă de trafic”, a afirmat pentru G4Media viceprimarul USR Andrei Panaitescu, care spune că, în realitate, întrucât o parte delimitată din centrul istoric este în zonă protejată, respectiv la Primăria Capitalei, sunt mai mulți skateholderi, nu e voința doar a unei singure administrații.

Care este stadiul proiectului Noul Centru Vechi, în prezent, conform viceprimarului Sectorului 2 Andrei Panaitescu care extinde zona istorică a Sectorului 2 de ambele părți ale Bd-ului Carol I:

  • străzile Negustori și Plantelor sunt reconfigurate cu amenajarea locurilor de parcare în lungul sensului de circulație.
  • ce străzi urmează: în autorizare străzile Arcului și Cercului, la avizare Ion Luca Caragiale (tronson 1). Actualizare documentație (DALI) Italiana, Thomas Masaryk. Documentații în lucru, străzile: Toamnei, Logofat Luca Stroici, Corbeni, Ion Luca Caragiale (tronson 2), Silvestru, Franzelarilor, Speranței, Spătarului, Termopile, Mila Rastilslav Stefanik
  • Primăria Sectorului 2 încearcă să deschidă și să închidă cât mai multe șantiere în următoarele 6 luni, în funcție de avize. In acest moment intenția este de a organiza cât mai bine spațiul public și de a crește suprafețele pietonale și calitatea spațiului public.
  • piațetele din Noul Centru Vechi vor fi realizate cu zone pietonale mai prietenoase și mai generoase (Italiana / Romano și Plantelor / Negustori).
  • spiritul din studiul de regenerare pentru Noul Centru Vechi va fi extins în zona interioară a arcului de cerc realizat de bulevardele Stefan cel Mare / Mihai Bravu si centru.
  • Primăria Sectorului 2 va cere, pe cât posibil, Comisiei Tehnice de Circulație sensuri unice pentru a putea avea și locuri de parcare.
  • Termenul pentru realizarea Noul Centru Vechi, respectiv reabilitarea întregii zone istorice extinse și aflate în inelul Ștefan cel Mare/ Mihai Bravu va fi de aproximativ 5 ani.
viewscnt
Afla mai multe despre
bucurești
centru vechi