Condamnată de către un tribunal brazilian, Federația Internațională de Fotbal (FIFA) îi va despăgubi cu 120 de milioane de dolari pe cei doi designeri ai spray-ului de trasat linii folosit de arbitri la meciuri, care au depus o plângere în 2017.
Argentinianul Pablo Silva și brazilianul Haine Allemagne au inventat spray-ul numit "9.15” folosit de arbitri pentru a trasa linii albe în fața zidului format din jucători la exact 9,15 metri de locul din care urmează să fie executată lovitura liberă, arată news.ro.
Cei doi au depus o plângere la o instanță braziliană estimând că Federația Internațională de Fotbal le-a folosit invenția fără acordul lor, încredințând producția acesteia unei alte companii prin încălcarea brevetului. Reclamanții ajunseseră la un acord cu FIFA, condusă atunci de Sepp Blatter, dar acest lucru nu a fost onorat de la suspendarea elvețianului în 2015, după Fifagate și sosirea succesorului său Gianni Infantino.
O curte de apel din Rio tocmai a dat dreptate celor doi bărbați, obligând FIFA să plătească despăgubiri (inclusiv 15.000 de dolari pe meci jucat cu spray). Pablo Silva și Haine Allemagne, care au semnat un acord cu foștii lideri în valoare de 40 de milioane de dolari, ar trebui, așadar, să primească de trei ori mai mult în curând.
Jucător amator enervat de nerespectarea distanței adversarilor de 9,15 m la loviturile libere, Pablo Silva și-a propus să găsească o soluție. A abordat biochimiști și în special pe Heine Allemagne pentru a proiecta acest spray alb care are avantajul de a dispărea din gazon după câteva zeci de secunde. Acesta a fost folosit pentru prima dată în 2008 în campionatul argentinian, apoi în cadrul competițiilor internaționale din 2011 înainte de a face o intrare foarte remarcată pe gazon la Cupa Mondială 2014 din Brazilia, relatează AFP.