Ministrul Agriculturii a revocat ordinul de numire a lui Florin Faur la conducerea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), în condițiile în care Gheorghe Benu, care a deținut anterior postul de director general la APIA, a fost suspendat din funcție, fiind cercetat de DNA pentru fapte de corupție, iar locul său nu poate fi ocupat decât prin concurs sau temporar. Surse din piață afirmă și că Faur este contestat nu numai de angajați ai APIA, ci și de unii fermieri.
Prin revocarea ordinului, șefia instituției va fi asigurată în continuare, temporar, de Mihai Puțintei.
"Am revocat ordinul de numire în fruntea APIA a lui Florin Marius Faur. Acesta rămâne deocamdată la postul lui din Timiș, iar Mihai Puțintei rămâne în fruntea APIA, cel puțin în această perioadă. În ceea ce-l privește pe Andrei Szakal, numit director general interimar la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), și în această situație vom organiza concurs în cel mai scurt timp", a declarat ministrul Agriculturii, Achim Irimescu.
Miercuri dimineață, ministrul declara că ordinele de numire pentru cei doi directori generali ai agențiilor de plăți aflate în subordinea Ministerului Agriculturii au fost semnate, urmând să-l retragă pe Mihai Puțintei în direcția financiară din minister, iar pe Eugen Popescu, șeful AFIR, pe postul deținut anterior, respectiv cel de director general adjunct în cadrul aceleiași instituții.
Surse din piață afirmă că situația la APIA este mai încurcată, pentru că Faur este contestat nu numai de angajați ai APIA, ci și de unii fermieri. Pe de altă parte, Gheorghe Dorel Benu, cel care a deținut anterior postul de directorul general la APIA, a fost suspendat din funcție, fiind cercetat DNA pentru fapte de corupție, iar locul său nu poate fi ocupat decât prin concurs sau temporar, așa cum îl ocupă în momentul de față Mihai Puțintei. În cazul lui Andrei Szakal, acesta s-ar putea afla în incompatibilitate cu noua funcție de director general AFIR deoarece este și președintele unui Grup de Acțiune Locală.
În urmă cu o săptămână, premierul Dacian Cioloș a anunțat că sistemul informatic pentru plăți în agricultură nu este finalizat și i-a cerut ministrului Agriculturii să se mobilizeze pentru a plăti agricultorilor cât mai repede, până la începutul lunii decembrie, un avans din subvenția la hectar.
Urmare a acestei solicitări, până pe 30 noiembrie la miezul nopții, termenul maxim acceptat de Comisia Europeană, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a emis ordine de plată pentru mai mult de 600.000 de fermieri, suma totală care va intra în conturile agricultorilor din avansul pe suprafață depășind 255 de milioane de euro, aproximativ 70% din total.
Perioada de plată a acestor subvenții în avans este 16 octombrie - 30 noiembrie 2015 pentru toate țările membre UE, iar după 1 decembrie încep plățile efective până la 30 iunie anul următor.
Sursa:Agerpres