În pofida eșecului, Guvernul continuă Programul Prima Mașină, fără modificări de fond și cu un plafon de garanții diminuat. Constructorii au reclamat că programul ''s-a născut mort''

În pofida eșecului, Guvernul continuă Programul Prima Mașină, fără modificări de fond și cu un plafon de garanții diminuat. Constructorii au reclamat că programul ''s-a născut mort''
scris 9 feb 2017

Programul Prima Mașină va continua în acest an, Guvernul alocând un plafon de garanții de 50 de milioane de lei, din diferența neutilizată din plafonul alocat pentru anul 2016.

 

Urmărește-ne și pe Google News

Programul a fost lansat în 2015, cu un plafon de 350 de milioane de lei. La finalul acelui an, fuseseră emise doar 193 de garanții pentru 3,25 milioane lei însemnând aproape 1% din fondurile prevăzute.

În 2016, plafonul a fost diminuat la 100 milioane lei, dar numărul garanțiilor s-a redus la mai puțin de jumătate față de 2015, ajungând la 75 pentru 1,41 milioane lei, circa 1,1% din suma alocată.

Pentru acest an, Guvernul continuă, totuși, programul, și anunță un plafon de 50 de milioane de lei.

Bugetul 2016: Cheltuielile salariale, majorate cu 5 mld lei față de 2015, pentru pensii cu 5,8 mld lei. În 2017 se anunță alte creșteri impresionante CITEȘTE ȘI Bugetul 2016: Cheltuielile salariale, majorate cu 5 mld lei față de 2015, pentru pensii cu 5,8 mld lei. În 2017 se anunță alte creșteri impresionante

Reprezentanții Asociației Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) au reclamat că programul Prima Mașină “s-a născut mort”, având în vedere că un client care vrea să-și cumpere un autovehicul beneficiază de aceleași condiții ca la un credit normal.

Constructorii de automobile au solicitat extinderea perioadei de rambursare a creditului de la 5 ani la 7 ani și o dobândă mai mică pentru acest program.

viewscnt
Afla mai multe despre
prima mașină
plafon