Suma totală datorată de operatorii de telecomunicații pentru numerele primite în rețea anul trecut, prin portare, se ridică la 5,12 milioane de euro, din care 4,7 milioane de euro pentru transferurile între rețelele de telefonie mobilă, conform datelor remise Profit.ro de Autoritatea de Reglementare în Comunicații (ANCOM).
“Tariful de gros pentru portarea numerelor este plătit de operatorul telecom acceptor de fiecare dată când primește în propria rețea un număr portat și este destinat să acopere costurile operatorului telecom donor generate de activitățile tehnice, operaționale și administrative. Sumele aferente anului 2017 au fost calculate pe baza tarifelor stabilite în anul 2010”, se arată în răspunsul ANCOM.
Profit.ro a anunțat că anul 2017 a adus un regres al numerelor de telefon portate de clienții operatorilor telecom, potrivit datelor Autorității de reglementare din domeniu (ANCOM). Astfel, numărul de clienți de telefonie fixă și mobilă care și-au mutat numărul în altă rețea a scăzut anul trecut cu 5%, la 892.693, de la 939.663 în 2016.
La telefonia mobilă, 839.677 de clienți și-au portat numărul în altă rețea, cu 4,51% mai puțin față de 2016.
Pe segmentul de telefonie fixă, numărul portărilor a scăzut cu 12,1% în 2017, la 53.016, de la 60.333 la finele lunii decembrie 2016.
Pe ambele segmente de piață, cele mai multe numere atrase prin portare au revenit RCS&RDS.
CITEȘTE ȘI ANCOM vrea să afle cât de satisfăcuți sunt clienții serviciilor telecom și poștale, dar și dacă aceștia știu că instituția se îngrijește de ei. Pentru asta este gata să plătească peste 3,5 milioane leiANCOM a lansat, recent, în consultare publică, propunerea de a reduce tarifele pe care operatorul telecom acceptor le datorează operatorului donor pentru fiecare număr portat.
“Ținând cont de volumul semnificativ de numere portate la nivel național în ultimii ani și de faptul că aceste tarife au fost stabilite în anul 2010, propunem o scădere cu 44% a tarifului pentru fiecare număr fix portat de la 7,8 euro la maxim 4,4 euro, respectiv cu 66% a tarifului pentru fiecare număr mobil portat, de la 5,6 euro la maxim 1,9 euro. Reducerea costurilor furnizorilor acceptori ar putea stimula operatorii să lanseze pe piață oferte mai avantajoase pentru a atrage noi utilizatori sau a-i păstra pe cei actuali”, a declarat Sorin Grindeanu, președintele ANCOM.
Potrivit datelor ANCOM remise Profit.ro, dacă reducerea propusă va fi pusă în practică și numărul de portări din acest an se va menține la nivelul lui 2017, suma totală datorată de operatori de telecomunicații pentru numerele primite în rețea se va diminua la 1,83 milioane de euro. Practic, operatorii acceptori vor plăti concurenților în acest an cu 3,3 milioane de euro mai puțin comparativ cu 2017.
Portabilitatea numerelor oferă utilizatorilor libertate deplină de alegere pentru că permite păstrarea numărului la schimbarea furnizorului de servicii de comunicații electronice. ANCOM a creat pentru informare site-ul portabilitate.ro, unde utilizatorii pot afla în ce rețea funcționează orice număr folosit în România, chiar dacă a fost portat.
Portabilitatea numerelor a fost lansată în 2008 și peste patru milioane de numere au fost transferate prin acest serviciu până prezent.