Guvernul a reușit pe ultima sută de metri aproape să își dubleze banii de recuperat de la Asesoft Tehnologies, deținută indirect de Sebastian Ghiță, potrivit DNA, convingându-i într-un final pe judecători să accepte să oblige compania, în insolvență din vara anului trecut, să plătească peste 3,47 milioane de lei către Ministerul Dezvoltării Regionale și Ministerul Fondurilor Europene. Cele 3,47 milioane de lei reprezintă exact suma cerută de cele două ministere.
Pe ultima sută de metri, după ce tabelul definitiv de creanțe a fost aprobat, cele două ministere au reușit însă, prin contestații, să fie introduse pe listă.
La finele anului trecut, inspectorii Guvernului au indicat că Ministerele Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Fondurilor Europene, Educației, Transporturilor, Comunicațiilor, Economiei, Finanțelor, Agriculturii și Sănătății au cheltuit peste 110,2 milioane de lei (circa 25 de milioane de euro) pentru produse/licențe software care au fost instalate, dar nu și utilizate, sau în cazul cărora au fost descoperite probleme în exploatare sau defecțiuni.
CITEȘTE ȘI FOTO Sebastian Ghiță a fost reținut la Belgrad. Omul de afaceri avea acte de identitate false și era împreună cu fratele săuAcum, statul a încercat și a reușit în ultimul moment să își suplimenteze prezența pe lista creditorilor Asesoft cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Ministerul Fondurilor Europene și să obțină astfel încă 3,4 milioane de lei, creanță care să fie vărsată la buget, suplimentar celor 5,1 milioane de lei acceptate deja pentru Direcția Fiscală.
Cel mai mare creditor, pe lista prezentată în detaliu de Profit.ro AICI, al Asesoft rămâne Banca Comercială Română (BCR), compania asumându-și că îi va restitui în perioada de insolvență datorii în cuantum total de peste 29 milioane lei.
Datoriile totale asumate, ca decizie finală, incluzând cele două ministere, de Asesoft depășesc 91,8 milioane de lei.
Asesoft și-a cerut insolvența în vara anului trecut, motivând că nu mai poate achita la termen obligațiile față de creditori.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Poziția Guvernului privind căsătoriile gay: Legislația din România primează!Asesoft Technologies este deținută indirect de Sebatian Ghiță, potrivit datelor din rechizitoriul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) prin care primarul Ploieștiului, Iulian Bădescu, și deputatul au fost trimiși în judecată, în iulie 2015, într-un dosar pentru dare de mită, spălare de bani și instigare la abuz în serviciu.
Înființată în 2012, Asesoft International are ca obiect de activitate prelucrarea datelor, administrarea paginilor web și activități conexe și a consemnat în 2015 afaceri de 83,02 milioane de lei, de la 72,4 milioane de lei în urmă cu un an, și pierderi de 13,1 milioane de lei, comparativ cu 10,2 milioane de lei în 2014.
Datoriile societății însumau 157,6 milioane de lei, iar creanțele, 147,8 milioane de lei, potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor.