Virgil Popescu: La ora 11.30 erau 6.500 de cereri pentru Microgranturi. În ritmul acesta e posibil ca până vineri să epuizăm cele 50.000 de locuri

Virgil Popescu: La ora 11.30 erau 6.500 de cereri pentru Microgranturi. În ritmul acesta e posibil ca până vineri să epuizăm cele 50.000 de locuri
scris 12 oct 2020

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a anunțat că la ora 11.30, la o oră și jumătate după ce a fost lansată înscrierea în schema 1 „Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile” privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, în contextul crizei provocate de COVID-19, erau 6.500 de cereri. Ministrul a adăugat că în acest ritm se vor epuiza, până vineri, cele 50.000 de locuri pentru companiile care se pot înscrie.

„Platforma e funcțională. Totul decurge normal. În primele minute ale deschiderii aplicației am avut până la 4.000 de conexiuni simultane. Serverele au mers fără probleme. La ora 11.30 erau 6.500 de cereri, de înscrieri practic în aplicație. Acum când am intrat la dumneavoastră în emisie ultima raportare era de 7.500 de cereri de microgranturi. În ritmul acesta e posibil ca până vineri să epuizăm cele 50.000 de locuri, de companii care se pot înscrie maxim. Total sumă, total buget este de 100 milioane euro. Dacă sunt 2.000 euro pentru fiecare companie, înseamnă că maxim 50.000 de companii pot beneficia. Cei mai mulți s-au înscris din București, peste 1.400, apoi vine Cluj, Iași, Prahova, Timiș. În urban, la ora 11.30 aveam 4.900 de cereri, în rural 1.600 de cereri. Iată că stârnește interes atât în mediul urban, cât și în rural această primă schemă de microgranturi de 2.000 euro pentru întreprinderi care nu au salariați”, a afirmat Virgil Popescu la Digi 24.

Urmărește-ne și pe Google News

El a mai spus că sunt mici probleme privind cei cu PFA sau organizații neguvernamentale, însă vor fi făcute verificări, astfel încât și această categorie să poată beneficia de granturi, scrie News.ro.

Bulgaria se bazează pe piața internă pentru a salva sezonul turistic de iarnă CITEȘTE ȘI Bulgaria se bazează pe piața internă pentru a salva sezonul turistic de iarnă

„Mai sunt niște mici probleme referitoare la PFA și organizațiile neguvernamentale, probleme care reies din faptul că în baza de date a ANAF pe care noi o interogăm apar niște date cu zero cifră de afaceri sau zero salariați. Ceea ce trebuie să știe deținătorii de PFA sau de organizații neguvernamentale este să meargă cu aplicația până la capăt pentru că vom face o verificare în back office și nu vom lăsa lucrurile. Dacă dânșii știu că au altă cifră de afaceri, evident că vom verifica absolut din back office și toți care pot beneficia și au dreptul să beneficieze vor primi aceste granturi”, a completat Popescu.

Întrebat dacă ia în calcul o prelungire a perioadei de înscriere, Virgil Popescu a răspuns: „Prelungirea cu certitudine o vom face după 16 octombrie, dacă până în 16 octombrie nu avem 50.000 de cereri. Bugetul nu este epuizat. Schema de microgranturi este primul venit, primul servit. Dacă până în data de 16 octombrie nu vom avea 50.000 de cereri, este evident că vom prelungi în așa fel încât să epuizăm tot bugetul de 100 milioane euro”.

Ministrul Economiei a mai precizat că a discutat preliminar cu ministrul Fondurilor Europene Marcel Boloș în vederea unei posibilie prelungiri a programului, însă decizia va fi luată după finalizarea celor trei scheme de ajutor.

„Dacă cererea este mai mare, eu zic să așteptăm să dăm drumul la schema 2 și schema 3 și la sfârșit vom face o evaluare pe total și în funcție de ce bani vor rămâne vom discuta inclusiv cu Ministerul Fondurilor Europene, dacă pot fi economii din altă parte, sigur vom prelungi și pe schema 1 și pe schema 2 și pe schema 3. Eu sunt convins că va fi un real succes și, în discuții prelimininare cu ministrul Fondurilor Europene, am căzut de acord că mai putem găsi economii în alte părți și le putem da către aceste scheme de ajutor pentru întreprinderile mici și mijlocii”, a conchis Popescu.

Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri a lansat luni, de la ora 10.00, înscrierea în cadrul măsurii 1 „Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile” din cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin OUG nr. 130 din 31 iulie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, în contextul crizei provocate de COVID-19.

Formularul electronic de înscriere în cadrul măsurii va fi activ pe link-ul https://granturi.imm.gov.ro/auth/login.

Formularul de înscriere va rămâne activ până vineri, 16 octombrie 2020, ora 20.00, cu posibilitatea prelungirii perioadei de înscriere până la epuizarea bugetului.

OUG 130/2020  reglementează cadrul general pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020,  în contextul crizei provocate de COVID-19, pentru beneficiarii prevăzuți de actul normativ a căror activitate a fost afectată de răspândirea virusului SARS-CoV-2 sau a căror activitate a fost interzisă prin ordonanțe militare pe perioada stării de urgență sau îngrădite pe perioada stării de alertă.

Formele de sprijin din fonduri externe nerambursabile prevăzute de ordonanța de urgență se referă la:

a) microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile sub formă de sumă forfetară;

b) granturi pentru capital de lucru acordate sub formă de sumă forfetară și în procent din cifra de afaceri;

c) granturi pentru investiții productive acordate din fonduri externe nerambursabile în baza evaluării proiectului de investiții depus.

viewscnt
Afla mai multe despre
virgil popescu
ministrul economiei