Studiu Confidex Q3: managerii estimează o scădere a cifrei de afaceri cu doar 15%, dar măsurile sunt mai dure - tăieri de salariu, concedieri, scăderea cheltuielilor de marketing și amânarea investițiilor în IT

Studiu Confidex Q3: managerii estimează o scădere a cifrei de afaceri cu doar 15%, dar măsurile sunt mai dure - tăieri de salariu, concedieri, scăderea cheltuielilor de marketing și amânarea investițiilor în IT
scris 12 nov 2020

Managerii estimează că, până la sfârșitul anului, cifra de afaceri a firmelor lor va scădea cu doar 15%, față de 17% estimat la începutul pandemiei, dar, cu toate acestea, măsurile luate de ei sunt mai dure, fiind în creștere numărul celor care au recurs la tăieri de salariu, concedieri, scăderea cheltuielilor de marketing și amânarea investițiilor în IT, conform studiului Confidex realizat de Impetum Group în trimestrul al treilea al acestui an.

„În trimestrul II, managerii spuneau că estimarea lor până la sfârșitul anului a fost că cifra de afaceri a companiilor va scădea cu 17%. În Q3, estimările lor devin mai optimiste în sensul în care managerii cred că până la sfârșitul anului va scădea doar cu 15%, ceea ce este o manieră mai optimistă de a privi lucrurile. Înseamnă că în companii vor fi mai mulți bani pentru că ele realizează venituri mai ridicate decât propria lor asumpție făcută în Q2. Însă, cu toate acestea, măsurile pe care managerii români le iau sunt mai dure. Ceea ce consideră și ceea ce fac duc într-un paradox”, explică Andrei Cionca, CEO Impetum Group.

Urmărește-ne și pe Google News

Conform rezultatelor studiului, 58% dintre managerii respondenți au scăzut cheltuielile de marketing, cu 4% mai mult față de Q2, 48% au amânat investițiile în IT, cu 4% mai mult decât în Q2, și 47% au amânat investițiile de cercetare-dezvoltare, cu 7% mai mult decât în Q2. De altfel, 21% au recurs la concedieri, cu 6% mai mult decât în Q2, și 18% au redus salariile, cu 7% mai mult decât în Q2.

În plus, managerii văd o criză prelungită, cu revenire în formă de U obtuz, percepția migrând de la o revenire în V în 2 viteze cum era în Q2, și estimează că economia își va reveni în 2 ani, durata revenirii crescând comparativ cu estimările din Q2, conform studiului.

„Dacă  la începutul pandemiei managerii români vedeau o criză în V, cu revenirea în 2 viteze, acum sunt de părere că prelungirea pandemiei va crește durata revenirii, iar forma crizei începe să fie tot mai vizibil spre un U. Managerii estimează că economia românească își va reveni mai greu – în 31 de luni, cea europeană în 23 de luni. Aceștia sunt mai optimiști când vine vorba de sectorul de activitate din care fac parte afacerile lor, consideră că își vor reveni mai repede decât media pe economie, mai exact în 18 luni”, mai spune Cionca.

Managerii din construcții și servicii sunt cei mai optimiști în privința duratei de revenire a economiilor națională și europeană și estimează o durată de 18 (construcții), respectiv 20 de luni (servicii).

EXCLUSIV Piața auto din România a intrat pe un important trend de creștere CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Piața auto din România a intrat pe un important trend de creștere

În trimestrul al treilea, atitudinea managerilor tinde să devină una rațională, mai adaptată realității pe care o traversăm. Astfel, 82% dintre manageri consideră că economia este afectată de criza sanitară, în creștere cu 7% față de Q2, iar procentul celor care se declară îngrijorați și foarte îngrijorați de acest fapt este de 78%.

Conform studiului Confidex Q3 2020, în ceea ce privește starea de spirit relaxare/îngrijorare segmentul HORECA rămâne în continuare cel mai afectat, urmat de comerț și servicii. În agricultură și industrie cifrele arată doar o ușoară îmbunătățire. În continuare, managerii din domeniul construcții și managerii companiilor medii sunt cel mai puțin îngrijorați.

Criza are potențialul să devină catalizatorul schimbării de strategie în business, dar schimbă prea puțin abordarea strategică a managerilor români. Conform studiului, 53% cred că va accelera digitalizarea, 49% că va intensifica inovarea, 64% că vor trebui să regândească strategia companiei.

De altfel, 68% dintre managerii intervievați cred că nu vor trebui să schimbe piața pe care activează, 66% că nu va fi necesară schimbarea produselor/serviciilor și 67% schimbarea procesului de producție.

„În percepția lor cred că este suficientă o regândire a strategiei companiei, însă fără a modifica radical produsul, piața pe care activează sau însuși procesul de producție. Văd criza, o înțeleg, înțeleg că trebuie să facă niște schimbări de strategie în companie, dar încă nu și-au dat seama foarte bine asupra schimbării produsului, asupra gândirii întregii capacități de producție ceea ce, implicit, duce și la digitalizare. Ei vor pune accent pe digitalizare în momentul în care își vor da seama că trebuie să schimbe esențial produsul de exemplu. Își vor da seama că nu îl mai pot livra pe căi clasice, ca până acum, și atunci își vor da seama că au nevoie de digitalizare”, susține Cionca.

Evoluțiile pentru următoarele 3 luni ale PIB-ului, pieței de capital și investițiilor private vor fi marcate de scădere. 73% cred că PIB-ul va scădea, 79% cred că leul se va deprecia în fața monedei euro, 40% cred că investițiile publice vor scădea, în timp ce 67% cred că și investițiile private vor scădea. De altfel, 75% cred că va crește rata șomajului și 70% că va crește inflația.

Principalele provocări cu care se confruntă în prezent companiile sunt: scăderea vânzărilor, comenzilor (45% în Q3 față de 37% în Q2), forța de muncă (același procent de 27% în Q2 și Q3), lipsa de predictibilitate (22%, cu 5% mai mult față de Q2), adaptarea la noile realități (o creștere semnificativă de la 9% la 21%, lichiditățile, cash-flow-ul (20% în Q2 și Q3), menținerea companiei de linia de plutire (13% de la 9%).

Conform studiului, indicele CONFIDEX, care denotă gradul de încredere al managerilor români în economie rămâne constant la 41 din 100 de puncte. Deși media este constantă, companiile sunt mai puțin optimiste decât erau în Q2 2020 și scade numărul celor care erau fie foarte optimiști, fie foarte pesimiști. Gradul de încredere în economie al managerilor, manifestat prin indicele Confidex, ne arată un mix între relaxarea din perioada verii și îngrijorarea pentru viitor.

Inițiat la scurt timp după pandemie, studiul Confidex acoperă un eșantion de 450 de companii din top 7 categorii de sectoare economice contributoare la PIB: agricultură; industrie și energie electrică; construcții; comerț; HORECA; transport, distribuție, depozitare; servicii. La studiu au răspuns doar CEOs sau manageri C-level, iar dintre companiile vizate, 75% au peste 1 milion euro cifră de afaceri și 31% peste 5 milioane euro cifră de afaceri. Confidex este primul studiu de pe piața românească care acordă o atenție specială companiilor mari.

Datele au fost culese în perioada 1-30 septembrie 2020, iar companiile vizate au fost cele private active, cu minimum 5 angajați, stratificate pe 3 categorii de cifre de afaceri: 100.000 – 1 milion de euro, 1-5 milioane de euro și peste 5 milioane de euro.

Indicele Confidex e construit din agregarea a 29 de itemi și măsoară pe o scară de la 0 la 100 de puncte încrederea în economie a managerilor și antreprenorilor români. 

Impetum Group este grupul românesc care aduce împreună capital, management și servicii, format din reunirea sub aceeași umbrelă a CITR, liderul pieței de insolvență din România cu 20 de ani de experiență în management de criză, ROCA, prima soluție de private equity care urmărește consolidarea IMM-urilor românești care au un viitor valid, dar traversează un moment dificil și ROCA X, un proiect destinat start-up-urilor disruptive din piața de tehnologie.

Impetum Group își propune să devină un hub de resurse, care maximizează valoarea de business, prin reunirea de: business knowledge specific pentru fiecare din cele 3 etape din viața unei companii (startup, criză de creștere, distress), capital, sinergii și cross-uri între business-uri complementare, precum și o comunitate de manageri și antreprenori dornici să participe activ la consolidarea culturii antreprenoriale din România.

viewscnt
Afla mai multe despre
confidex
studiu
manageri
incredere
investitii
impetum group
andrei cionca
economie