Peste 47% dintre românii care au căutat vacanțe sau bilete de avion online în acest an au folosit un dispozitiv mobil, respectiv tabletă sau smartphone, procentajul fiind aproape dublu față de anul trecut, potrivit unui studiu al Vola.ro, cel mai mare portal de turism din România.
În perioada ianuarie-septembrie 2014, doar 18% dintre utilizatori foloseau mobilul pentru a-și planifica o călătorie și 7% apelau la tabletă, adică un total de doar 25% din trafic venea de pe dispozitive mobile, în timp ce restul, de 75%, prefera în continuare să intre de pe desktop sau laptop. Pentru aceeași perioadă a anului 2015, căutările de pe dispozitive mobile au ajuns la peste 47%. Procentajul s-a păstrat destul de constant în cazul tabletelor (9% în acest an), dar creșterea semnificativă vine de la cei care își folosesc mobilul să acceseze bilete de avion sau vacanțe: peste 38% preferă să facă planuri de pe telefonul mobil.
"Căutările și achizițiile de pe mobil nu mai reprezintă o nișă, ci o preferință clară, atunci când vine vorba de planificarea vacanțelor. În plus, am observat că mobilul este folosit în primul rând pentru research, iar media de căutari este chiar mai mare decât în cazul userilor care intră de pe desktop” a declarat Manuela Melinescu, marketing manager Vola.ro.
O alta dovadă a tehnologizării modului în care românii privesc vacanțele este că, de la începutul acestui an, peste 64% dintre cei care au cumpărat produse turistice au ales să plătească online cu cardul.
Vola.ro a lansat în vară o opțiune, numită Smart Connection, prin care combină zboruri de la mai multe companii aeriene. "Practic, înainte, existau destinații fără zboruri directe pentru care site-urile de rezervări din România ofereau doar bilete de avion de la companii de linie, adică preturi destul de mari și zboruri cu cel puțin o escala. Noua opțiune afișează automat zboruri mixte, care combină mai multe companii aeriene, cu care ajungi în doi pași: întâi într-un oras de escală, iar apoi în destinația aleasă. La fel și la întors. Astfel, zboruri dus-întors care înainte costau 300-400 de euro au devenit disponilbile la prețuri de aproximativ 100 euro sau chiar mai puțin", se arată într-un comunicat al Vola.ro transmis Profit.ro.
Vola.ro este cea mai mare agenție de turism online din România și deservește persoane fizice sau companii, oferind servicii complete de turism: bilete de avion de linie și low-cost, rezervări hoteluri, city break-uri, vacanțe, asigurări medicale de călătorie și servicii de rent-a-car.
Vola.ro a înregistrat în 2014 o cifră de afaceri de 122,3 milioane de lei și este prima companie din România care a fost clasată pe primul loc, pentru trei ani consecutivi, în topul Deloitte Technology Fast 50, în Europa Centrala. Performanța a fost realizată în urma unei creșteri a venitului de 57 de ori în ultimii trei ani.
În luna februarie a acestui an, Vola.ro a beneficiat de o investiție de 5 milioane de euro din partea 3TS Capital Partners, același fond care a mai investit în România în Elefant.ro, InternetCorp sau Centrul Medical Unirea.