Valoarea exporturilor României în Federația Rusă a crescut cu 24,1% în primele 11 luni ale anului trecut, comparativ cu perioada similară din 2020, la 942,1 milioane euro, după ce a scăzut cu 21,1% în primul an de pandemie COVID-19, la sub 760 milioane euro, însă s-a menținut sub nivelurile din 2019 (963,7 milioane euro) și 2018 (peste 1 miliard de euro), arată cele mai recente date oficiale ale INS, analizate de Profit.ro.
Rusia se clasează pe locul 17 în topul partenerilor la export ai României, cu o pondere de 1,4% din total, imediat în urma Republicii Moldova (1,19 miliarde euro, 1,7% din total).
De altfel, un studiu comparativ recent al Erste, bazat însă pe date statistice mai vechi, arată că economia României este cel mai puțin dependentă de exporturile în Rusia dintre cele din Europa Centrală și de Est.
Peste 60% din exporturile românești în Rusia din perioada ianuarie-noiembrie 2021, în valoare de 571,1 milioane euro, au aparținut grupei "mașini și echipamente pentru transport".
Pe de altă parte, importurile românești din Federația Rusă au crescut cu peste 75% în intervalul menționat, la 2,83 miliarde euro. Mai mult de trei sferturi din acestea, în valoare de 2,13 miliarde euro, au reprezentat "combustibili și lubrifianți", constând în cea mai mare parte din livrări de gaze naturale. Tot datele INS arată că importurile de gaze ale României, care provin integral de la gigantul rus de stat Gazprom, au crescut cu 68% în 2021, la 2,82 milioane tone echivalent petrol, în timp ce producția internă a scăzut cu 1,1%, la 7,21 milioane tone echivalent petrol.
Chiar și așa, România se numără printre statele UE cel mai puțin dependente de gazele rusești. Media anuală a livrărilor de la Gazprom, chiar dacă a crescut îngrijorător în ultimii ani, a fost de numai circa 20% din consum anul trecut.
La nivelul întregii UE, procentul de dependență de ruși depășește 40%.