Circa 87% din întreprinderile private mici și mijlocii spun că s-au confruntat cu bariere și piedici administrative la inițierea, derularea sau consolidarea afacerii, arată un sondaj realizat de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) în luna martie, la nivelul membrilor instituției.
Printre barierele administrative care i-au afectat cel mai mult au fost mai ales procedurile îndelungate și complicate de autorizare, costurile ridicate administrative și numeroase taxe parafiscale.
Respondenții au fost în proporție de circa 49% microîntreprinderi, 20% întreprinderi mici, 16% întreprinderi mijlocii și restul ONG-uri.
Întreprinderile s-au plâns totodată de lipsa soluțiilor eGovernment și de perioada mică de validitate a licențelor, cu reluarea procedurilor.
De asemenea, circa 81% dintre respondenți au considerat necesară înființarea unui departament de debirocratizare în cadrul ministerului de resort și în celelalte ministere, sub coordonarea Secretariatului General al Guvernului, pentru identificarea și simplificarea sarcinilor administrative cu care se confruntă mediul de afaceri, care să stabilească măsuri trimestriale de debirocratizare.
Respondenții au menționat mai multe domenii în care sunt necesare măsuri urgente de debirocratizare și simplificare a procedurilor, în principal în domeniul fiscal, al programelor cu finanțare UE/buget, autorizării funcționării, achizițiilor publice și relațiilor de muncă.
Respondenții au solicitat totodată adoptarea în regim de urgență a mai multor măsuri generale de debirocratizare și simplificare a procedurilor. Între acestea se numără declarații unice informative pentru contribuabilii cu o cifra de afaceri mică, pentru reducerea sarcinilor lor administrative, dar și generalizarea folosirii mijloacelor electronice pentru comunicarea cu beneficiarii serviciilor publice.
Firmele mai cer și eliminarea a peste o sută de taxe parafiscale, precum și publicarea de ghiduri, formulare, cereri tip, aplicații model pentru întreprinzători.
De asemenea, respondenții au solicitat simplificarea procedurilor fiscale și comasarea lor, dar și desființarea licențelor necesare funcționării agenților de turism și înlocuirea cu sisteme moderne de garantare a banilor avansați de client pentru servicii turistice.
Firmele mai vor să fie simplificate și procedurile de înființare a unor puncte de lucru secundare.
Oficialii CNIPMMR spun că în cuprinsul Raportului de țară al României din 2017 al Comisiei Europene se arată că soluțiile de e-guvernare pentru îmbunătățirea eficienței administrației publice sunt slab dezvoltate. În România, utilizarea serviciilor de e-guvernare este cea mai scăzută din UE. În 2015, numai 8% dintre utilizatorii de internet din România au trimis formulare online administrației publice în comparație cu media UE de 32%.
Raportul CE mai arată că digitalizarea administrației publice a fost lentă și fragmentată, iar nivelul de sofisticare a serviciilor publice online necesită îmbunătățiri. De exemplu, în medie, numai 54% din etapele unei interacțiuni standard cu administrația publică pot fi realizate în întregime online, în comparație cu media UE de 81% . Punctul de contact unic este greu de utilizat, iar un număr important de proceduri administrative nu pot fi realizate online.
În 2013, numai 65% dintre IMM-uri au interacționat online cu autoritățile, în comparație cu media UE de 88%, și numai 5,8 % din cetățenii cu vârsta cuprinsă între 16 și 74 de ani au utilizat servicii de e-guvernare.