Senat: Aleșii locali pot face parte din AGA companiilor de interes public sau de stat, dar nu vor fi plătiți

Senat: Aleșii locali pot face parte din AGA companiilor de interes public sau de stat, dar nu vor fi plătiți
scris 26 sep 2016

Aleșii locali nu vor mai fi considerați incompatibili în cazul în care vor fi desemnați drept reprezentanți în adunarea generală a acționarilor (AGA) la regiile autonome și societățile comerciale de stat sau cu participație de stat, dar nu vor fi remunerați pentru o astfel de activitate.

Senatorii au votat, în acest sens, un proiect de lage care dezincriminează conflictul de interese în asemenea cazuri, inițiativa legislativă urmând a fi discutată ulterior în Camera Deputaților.

Urmărește-ne și pe Google News

Conform proiectului, funcțiile de primar, viceprimar, președinte și vicepreședinte de consiliu județean nu va mai fi incompatibilă cu cea de reprezentant în AGA regiilor autonome de interes național, companiilor sau societăților naționale, precum și instituțiilor publice, inclusiv băncilor sau altor instituții de credit, societăților de asigurare și celor financiare.

Senatorii s-au opus ca Administrația Prezidențială să preia de la MAE controlul asupra întregului protocol oficial CITEȘTE ȘI Senatorii s-au opus ca Administrația Prezidențială să preia de la MAE controlul asupra întregului protocol oficial

Totodată, funcția de consilier local nu va mai fi incompatibilă cu cea de reprezentant în AGA regiilor autonome și societăților comercial de interes local, înființate sau aflate sub autoritatea consiliilor locale. Consilierii județeni nu vor mai fi incompatibili, la rândul lor, dacă vor fi desemnați membri în AGA regiilor autonome sau societăților de interes național care își au sediul sau care dețin filiale în untitatea administrativ-teritorială respectivă.

Pentru aceste activități, aleșii locali nu vor fi remunerați, mai stabilește proiectul de lege ce va fi transmis spre dezabatere Camerei Deputaților, care va avea ultimul cuvânt de spus asupra acestuia.

viewscnt
Afla mai multe despre
aga
companii
regii
alesi
locali
primar
parlament
incompatibil