Șeful BHP despre Brexit: Renegocierea acordurilor cu UE ar putea dura și 10 ani. Rezultatul, nefavorabil companiilor britanice

Șeful BHP despre Brexit: Renegocierea acordurilor cu UE ar putea dura și 10 ani. Rezultatul, nefavorabil companiilor britanice

Foto: Flickr/Dave Kellam

scris 18 apr 2016

Companiile britanice se vor confrunta cu o perioadă extinsă de incertitudine în cazul unui Brexit, în condițiile în care Marea Britanie va trebui să renegocieze acordurile comerciale încheiate cu statele Uniunii Europene, iar discuțiile, care ar putea dura chiar și zece ani, se vor încheia, probabil, cu un rezultat în devafoarea britanicilor, potrivit șefului BHP Billiton (BHP), cea mai mare companie minieră din lume.

"În sectorul comercial, UE a negociat o serie de acorduri eficiente pentru Europa și Marea Britanie. Negocierile pentru restabilirea acestor acorduri după un eventual Brexit vor dura ani de zile, poate chiar zece ani", a avertizat luni Andrew Mackenzie, directorul general al BHP.

Urmărește-ne și pe Google News

BHP, cu sediul în Melbourne, Australia, este cea mai mare companie minieră din lume listată la bursă. Compania este unul dintre principalii producători de fier, cărbune, cupru și uraniu la nivel mondial, deținând active importante și în sectorul petrolier.

FMI avertizează că un eventual Brexit ar putea avea consecințe grave pentru recuperarea economiei globale CITEȘTE ȘI FMI avertizează că un eventual Brexit ar putea avea consecințe grave pentru recuperarea economiei globale

Mackenzie apreciază că negocierile pentru ca Marea Britanie să păstreze un acces similar pe piața UE vor presupune acceptarea unor condiții mult mai puțin favorabile pentru economia britanică.

"Dacă iese din UE, Marea Britanie încetează să fie un factor de decizie și devine un stat care urmează regulile. Companiile britanice nu își permit un pas înapoi, iar liderii mondiali sunt uimiți că Marea Britanie analizează posibilitatea părăsirii UE", a spus șeful BHP.

În ceea ce privește viitorul Uniunii Europene, Mackenzie este de părere că pierderea celei de a doua mari economii europene și a unuia dintre cei mai importanți jucători pe scena militară internațională va da o lovitură puternică blocului comunitar, care se confruntă deja cu o criză a migranților și cu o încetinire a activității economice în zona euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
marea britanie
brexit
ue
bhp billiton
andrew mackenzie