Contramăsurile Chinei împotriva SUA au intrat în vigoare, majorând tarifele pentru toate importurile din SUA la 84%, ca represalii la creșterea tarifelor lui Trump pentru importurile chinezești, ajunse între timp la 125%. China anunțase miercuri că majorează tarifele pentru toate bunurile importate din SUA la 84%, față de 34% cât era anterior, măsura urmând să intre în vigoare joi.
Între timp, Trump a lovit Beijingul cu o taxă uluitoare de 125%.

Războiul comercial dintre cele mai mari două economii ale lumii nu dă semne de încetinire. Beijingul a promis să „lupte până la capăt”, iar Washingtonul a indicat, de asemenea, că nu va da înapoi, relatează BBC.
În afară de tarife, China a impus restricții la mai mult de zece întreprinderi americane care, printre altele, interzic directorilor acestora să intre în China sau să investească în țară, scrie News.ro.
Noile taxe se vor aplica tuturor produselor americane care intră în China, a căror valoare a atins 143,5 miliarde de dolari în 2024, potrivit Biroului Reprezentantului SUA pentru comerț.

Un editorial din China Daily publicat miercuri seară afirma că „cedarea în fața presiunilor americane este exclusă pentru Beijing”.
„Nu este vorba că China nu înțelege ce înseamnă tarifele fără precedent pentru exporturile sale și pentru economie în general. Profiturile industriilor orientate spre export vor suferi o lovitură, iar scăderea investițiilor în industria prelucrătoare și a sentimentului consumatorilor va afecta creșterea economică. Dar China știe, de asemenea, că nu va câștiga nimic dacă se supune agresivității tarifare a SUA, având în vedere că nu este un secret faptul că SUA intenționează acum să elimine China de pe piața sa de consum și să remodeleze lanțurile globale de aprovizionare pentru a-și servi propriile interese limitate”, se afirmă în editorialul citat de The Guardian.