Vremea mai caldă decât mediile istorice ale perioadei și gradul ridicat al volumului ridicat al gazului înmagazinat au condus la prăbușirea prețului pe piețele spot în ultima lună. Tendința s-a accelerat în ultima săptămână a lunii decembrie, când prețul unui MWh de gaz a scăzut cu 28 de lei sub cel reglementat, record absolut pe piața spot din România.
Astfel, pe data de 26 decembrie, pe piața intrazilnică a Bursei de Mărfuri (BRM), un MWh de gaz s-a tranzacționat la un preț de 40 de lei/MWh, cu 28 de lei/MWh sub cel reglementat, de 68 lei/MWh.
În prezent, în depozitele din România este înmagazinată o cantitate record de gaze, de aproape 30 TWh.
Volumul înmagazinat este de peste două ori mai mare decât cel din aceleași zile ale anului trecut, când în depozitele operate de Depogaz Ploiești și Depomureș, se aflau doar 14,6 TWh.
Interesant este că, deși volumul depozitat era la jumătate, România a terminat iarna cu un volum de 3,6 TWh în depozite. Cu alte cuvinte, între 1 ianuarie și 31 martie 2019 s-au consumat din depozite doar 11 TWh, o cantitate de 3 ori mai redusă decât cantitatea aflată în prezent în depozitele din România.
Furnizorii au avut toate motivele să majoreze cantitatea de gaze din depozite. În primul rând, zăcămintele autohtone sunt îmbătrânite, find caracterizate de un declin natural al producției (de 5-7%), ceea ce va limita oferta din această iarnă.
În al doilea rând, încă nu se știa dacă Gazprom va prelungi contractul de tranzit prin Ucraina, ceea ce ar fi redus considerabil capacitatea de import de la 1 ianuarie 2020.
În al treilea rând, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a majorat cu 10%, la 23,5 TWh, obligațiile de depozitare ale furnizorilor pentru această iarnă, după ce în iarna precedentă le majoraseră cu alte 14 puncte procentuale.
În al patrulea rând, prețurile gazelor de import au fost mai mici decât cele din producția autohtonă, rezultat al limitării cantităților pe piața liberă în urma plafonării prețurilor prin OUG 114, ceea ce ar face atractivă contractarea și apoi depozitarea lor la prețuri evident mai reduse decât cele de iarnă.
Paradoxal însă, majorarea cantităților înmagazinate nu au fost determinate de niciuna din acestea, ci a fost o consecință neintenționată a OUG 114 și a legislației secundare a ANRE.
Dar cum s-a ajuns la această situație? În ultimii ani, Guvernul a decis să ignore orice principiu economic și să adopte o politică de subvenționare a consumului și de descurajare a ofertei. Astfel, a fost majorată fiscalitatea în domeniul productiv, inclusiv prin legea offshore, care i-a determinat pe americanii de la Exxon să anunțe că renunță la participația la Neptun Deep. Totodată, a fost stimulat consumul prin plafonarea prețului gazelor pentru consumatorii casnici și pentru sistemele de încălzire centralizată la 68 de lei/MWh. Numai că aceasta politică duce în mod inevitabil la crearea unei penurii de gaz pe piețele centralizate (cu preț "liber", nereglementat), penurie acoperită de importuri la un preț mai mare comparativ cu cel de pe piețele vecine, dar mai mic comparativ cu cel de pe piața internă.
În teoria monetară există un principiu, legea lui Gresham, care prevede, în varianta sa populară, că “banii răi alungă de pe piață banii buni”. În momentul în care un guvern subevaluează o monedă aflată în circulație în raport cu alta, prima monedă dispare de pe piață, fiind folosită ca mijloc de tezaurizare (economisire), în circulație rămânând doar moneda supraevaluată.
Un fenomen similar s-a întâmplat și cu gazul din producție internă care, prin impunerea unui preț fix (cel puțin pentru jumătate din producție) de 68 de lei/MWh, a fost subevaluat de către guvern în raport cu gazul de import.
Astfel, cererea în vederea tezaurizării (înmagazinării) de gaz subevaluat (gaz din producție internă) a crescut. Potrivit Transgaz, “din datele analizate s-a observat o supraevaluare a majorității cererilor de consum (la preț reglementat de 68 lei/MWh n.r.). La solicitările Departamentul Operare de reconsiderare a consumului estimat unii furnizori și-au reconsiderat cererea, însă cei mai mulți au păstrat estimările de consum inițiale, motivând supraevaluarea prin creșterea portofoliului de clienți sau/și prognoze cu temperaturi mai scăzute față de aceeași perioadă a anului trecut”.
Drept urmare, furnizorii “au comandat” la ANRE o cantitate supraevaluată de gaz (subevaluat de guvern prin OUG 114) în vederea înmagazinării (pentru că nu-l puteau vinde pe piețele centralizate sau către clienții industriali fără a risca o amendă de 10% din cifra de afaceri).
La rândul lor, producătorii, fiind nevoiți să pună deoparte aproximativ 50% din producție pentru alimentarea furnizorilor la preț de 68 de lei/MWh, au preferat să nu vândă restul gazului rămas la preț de vară (mai mic) și să-l înmagazineze pentru a-l comercializa, sperau ei, la un preț mai mare pe perioada de iarnă (pentru a putea recupera o parte din "pierderile" induse de plafonarea prețului pentru cealaltă parte din producție). Așa se face că atât OMV Petrom, cât și Romgaz, și-au majorat considerabil cantitățile de gaz depozitat în nume propriu în prima jumătate a anului cu gazul pe care îl utilizau la producția de electricitate, care a fost practic zero în cazul ambilor producători în trimestrul al doilea.
Realitatea însă i-a contrazis, politica de înmagazinare creând un excedent pe timp de iarnă, care a condus la prăbușirea prețurilor de 40 de lei/MWh. Foarte probabil, nici acest preț nu le va conveni, având de ales între a vinde în pierdere și a lăsa gazele depozitate, în speranța unor prețuri mai ridicate anul viitor.
