PARADOX Puține lămuriri cu privire la listarea Saudi Aramco, într-un prospect de 600 de pagini. Alertă pentru multe riscuri, inclusiv cel de atacuri teroriste

PARADOX Puține lămuriri cu privire la listarea Saudi Aramco, într-un prospect de 600 de pagini. Alertă pentru multe riscuri, inclusiv cel de atacuri teroriste
scris 10 nov 2019

Aducerea la bursa Saudi Aramco, din industria petrolieră, potențial cea mai valoroasă companie din lume este înconjurată de necunoscute. Prospectul de emisiune semnalizează multe riscuri, dar nu dă informații nici măcar despre dimensiunea ofertei. Informații din piață spun că ar urma să fie vândute către investitori numai 1-2% din acțiuni. Un comentariu Bloomberg afirmă că oferta este vulnerabilă la intervențiile Rusiei, iar pentru a găsi o ancoră valorii Saudi Aramco, saudiții ar trebui să nu mai pună presiuni pe scăderea prețului petrolului.

Gigantul petrolie al statului saudit, Saudi Aramco, va vinde 0,5% din acțiunile sale către investitorii de retail, iar guvernul va aea o restricționare pe termen de un an de zile de a vinde alte acțiuni, după oferta publică primară, potrivit prospectului pentru oferta publică primară publicat ieri. Deși are 600 de pagini, documentul nu include detalii despre dimensiunea pachetului vândut, transmite Reuters. Surse au spus încă de la începutul săptămânii că pe Bursa de la Riad ar fi pus numai echivalentul a 1-2%, pentru care saudiții să obțină 20-40 miliarde dolari.

Urmărește-ne și pe Google News

Aceasta ar stitua valoarea companiei undeva peste 1.500 miliarde de dolari aducând-o într-o elită selectă alături de Apple, Amazon, Microsoft și de prima companie petrolieră a Chinei. Pe de altă parte, Saudi Aramco ar fi de aproximativ 5 ori mai puțin valoroasă decât Compania Indiilor de Est care acum aproape 400 de ani, pe mania speculativă a bulbilor de lalea din Olanda, atingea echivalentul de astăzi a 7.900 miliarde dolari.

VIDEO Ucraina anunță că e gata să primească gaze din România. Pentru Transgaz, situația e \ CITEȘTE ȘI VIDEO Ucraina anunță că e gata să primească gaze din România. Pentru Transgaz, situația e "confidențială"

Acțiunile vor fi puse în vânzare începând cu 17 noiembrie, spune prospectul. Este, în sfârșit, o dată fixată după mai multe starturi false. Motivația oferită de prințul moștenitor al coroanei saudite, Mohammed bin Salman, este aceea de a diversifica economia țării și către sectoare care nu țin de energie.

Cu teroriștii în fața investitorilor

Printre riscurile evidențiate în prospectul de ofertă se numără și potențiale atacuri teroriste, după cum investitorii sunt avertizați față de o posibilă promovare a unei legislații antitrust. Un alt risc este cel care guvernul saudit să solicite Saudi Aramco implicarea directă cu finanțare în alte proiecte, care nu țin de operațiunile sale de bază. De asemenea, societatea își poate modifica politica de dividend fără o notificare prealabilă a acționarilor minoriari.

Facilități ale Saudi Aramco au fost ținta unui raportat atac cu drone pe data de 14 septembrie, atunci fiind afectată temporar producția pentru capacități care livrau 5,7 milioane de barili de petrol pe zi, echivalentul a 5% din întreaga producție mondială de țiței.

Oferta intermediată de banca americană de investiții Goldman Sachs se va derula în perioada 17 noiembrie – 4 decembrie pentru investitorii instituționali, în timp ce pentru investitorii individuali etapa de subscriere se finalizează pe 28 noiembrie. „Oferta de la Aramco este o oportunitate care nu ar trebui să fie ratată; este cea mai mare companie din lume... și a-i deține acțiunile este un câștig absolut”, scria pe Twitter un cetățean saudit preluat de Reuters.

Un comentariu Bloomberg punctează asupra faptului că ziua stabilirii prețului tranzacției se suprapune cu o întâlnire a Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) în care va fi luată o decizie pentru susținerea cotațiilor internaționale ale petrolului. „Pentru a obține cel ma bun preț al acțiunilor Aramco, este nevoie de oprirea deprecierii prețului petrolului”, spune materialul respectiv.

Pe de altă parte, investitorii sunt greu de convins că micșorarea producției de petrol de care ar fi nevoie pentru a favoriza o creștere a prețului nu va afecta livrările Saudi Aramco. Și încă nu ar fi suficient. Dacă în trecut saudiții au tăiat încă și mai mult din producție față de cât s-au angajat, țări din afara OPEC precum Rusia și Irak duc politici independente, iar prin menținerea ridicată a livrărilor au potențialul de a pune presiune pe preț, cu implicații și asupra ofertei de listare de la Saudi Aramco.

viewscnt
Afla mai multe despre
saudi aramco
petrol
arabia saudita
goldman sachs
microsoft
amazon
apple