Investitorii au acoperit doar parțial o emisiune de obligațiuni a Ministerului Finanțelor, care a respins toate ofertele ca urmare a dobânzilor prea ridicate.
Finanțele au primit oferte de doar 343 de milioane de lei la un prospect de 600 de milioane de lei pentru titlurile scadente în iunie 2026. Toate au fost respinse ca urmare a randamentelor prea mari cerute de către bănci.
Dobânzile la datoria publică au crescut pentru a doua săptămână la rând. Randamentul la obligațiunile pe 5 ani a crescut cu 12 puncte de bază la 2,61%. În cazul titlurilor pe 10 ani, avansul este de 31 de puncte de bază la 3,31%, cel mai ridicat nivel de după prima parte a lunii martie.
Mișcarea este una sincronizată în regiune, pe fondul creșterii perspectivelor de inflație, atât în SUA, cât și în Europa Centrală și de Est. Inflația s-a apropiat sau a depășit nivelul de 5% în Polonia și Ungaria și este așteptată de analiști să iasă din țintele băncilor centrale, care ar putea strânge politica monetară încă din acest an.
BNR a majorat recent prognoza de inflație la 4,1%, în principal pe fondul creșterii prețurilor la energie. Banca centrală a României nu este însă la fel de presată de inflație precum colegele din regiune să crească dobânzile, având în vedere că acestea au rămas relativ ridicate – diferențialul de dobândă a fost cel mai mare din UE, deși dobânda cheie a fost coborâtă la minimul istoric de 1,25%.
Pentru Finanțe este a doua licitație ratată din ultimele trei ținute, însă situația nu ar trebui să genereze probleme semnificative. Până în aprilie emisese datorie de aproape 49 de miliarde de lei care acoperă mai bine de o treime din necesarul de finanțare de circa 131 de miliarde de lei, din care deficitul bugetar reprezintă 80 de miliarde de lei.