Guvernul vrea să modifice legislația pentru a publica numele firmelor care vând în România produse de calitate inferioară

Guvernul vrea să modifice legislația pentru a publica numele firmelor care vând în România produse de calitate inferioară
scris 27 iul 2017

Premierul Tudose a solicitat, joi, miniștrilor Agriculturii și Justiției să găsească o soluție legislativă pentru a face publice numele firmelor în cazul cărora au fost identificate produse de calitate inferioară, față de cele din alte state europene, vândute în pe piața din România. Solicitarea premierului vine după ce Ministerul Agriculturii a identificat 9 produse alimentare pentru care există diferențe de calitate semnificative între cele livrate pentru magazine din România și cele vândute în unele state din vestul Uniunii Europene.

”Poate găsim o modalitate, că până când facem noi nu știu ce normă europeană, poate facem una internă. (...) Măcar un cadru legislativ care să ne permită să spunem cetățenilor ce firme ne consideră a fi o țară de mâna a doua și să-i tratăm și noi ca atare”, a declarat prim-ministrul Tudose, joi, la începutul ședinței de Guvern.

Urmărește-ne și pe Google News

Ministrul Agriculturii arătase anterior că nu a fost posibilă publicarea firmelor cu produsele neconforme caltitativ, pentru că nu există o normă juridică pentru a face posibil acest lucru, iar autoritățile ar risca să fie acționate în instanță.

”Din nefericire, nu am reușit să prezentăm în detaliu aceste lucruri pentru faptul că, neavând o normă juridică cu care să operăm, nu putem să dăm numele comerciantului și numele producătorului respectiv, pentru că am putea crea conflicte juridice care ar putea să coste”, a declarat ministrul Agriculturii Petre Daea. 

Legea insolvenței persoanelor fizice va fi schimbată în acest an, până să fie aplicată. Care vor fi modificările CITEȘTE ȘI Legea insolvenței persoanelor fizice va fi schimbată în acest an, până să fie aplicată. Care vor fi modificările

Ministrul Justitiției a arătat că va fi informată și Comisia Europeană, fiind vorb de necesitatea unui tratament egal pentru cetățenii statelor membre.

”Vom colabora cu Ministerul Agriculturii, cu toate ministerele care pot avea conexiuni cu această problemă, dar, de principiu, cred că în discuție se pune problema unui tratament egal de care trebuie să se bucure toți consumatorii, toți cetățenii Uniunii Europene, indiferent că sunt membri ai unui stat sau ai altuia. Aceasta e baza de discuție, aceasta este baza de la care vom porni identificarea soluției juridice”, a declarat ministrul Justiției, Tudorel Toader.

EXCLUSIV Numărul sectoarelor în care angajatorii sunt obligați să încheie cu salariații contracte colective de muncă va fi semnificativ majorat, de la 30 la peste 100 CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Numărul sectoarelor în care angajatorii sunt obligați să încheie cu salariații contracte colective de muncă va fi semnificativ majorat, de la 30 la peste 100

Mai mulți inspectori ai Ministerului Agriculturii au recoltat, în perioada 19-26 iunie, 29 de probe din alimente furnizate de magazine din Maastricht (Olanda), Aachen (Germania) și Bruxelles (Belgia) pentru a realiza un studiu comparativ în ceea ce privește produsele alimentare susceptibile de dublu standard. 

Profit.ro a prezentat, anterior, un document oficial care relevă că România a cerut ajutor la 6 state UE pentru a controla calitatea alimentelor pe care le primește din Occident, dar numai 3 țări i-au răspuns.

În Germania, Olanda și Belgia au fost identificate și prelevate 29 de probe (preparate din carne, preparate din lapte, conserve de pește, ciocolată), același număr de probe fiind prelevat și din România.

Produsele respective pot fi aflate AICI.

viewscnt
Afla mai multe despre
alimente
standarde
vest
occident
import
calitate
standard
verificare
agricultura
germania
belgia
olanda
lege
tudose