Violeta Alexandru, cea care deține poziția de ministru al Muncii, spune că vrea în continuare interzicerea cumulului pensiei cu salariul de la stat: Nu spun că e vina persoanei care se pensionează la 45 de ani, dacă acesta e cadrul legal, eu spun că avem o problemă de corectitudine în societate
Ministrul Muncii Violeta Alexandru anunță că nu a renunțat la proiectul care interzice cumulul pensiei cu salariul în cazul angajaților din instituțiile publice, după ce Curtea Constituțională a declarat neconstituțională legea adoptată în acest sens, transmite News.ro. Alexandru spune că vrea „continuarea acestui proiect în altă formă juridică”.
„Eu nu spun că este vina persoanei care se pensionează la 45 de ani, dacă acesta e cadrul legal, eu spun că avem o problemă de corectitudine în societate. (...) Deși Curtea Constituțională a apreciat că nu se poate interzice cumulul pensiei cu salariul (...) personal aș dori să continui acest proiect, evident, într-o altă formă juridică pentru că mi se pare o măsură care așază puțină corectitudine într-o zonă în care noi nu suntem corecți cu noi înșine” a spus Alexandru.
CITEȘTE ȘI BNR crede că Guvernul ar putea fi silit să ia măsuri suplimentare de tăiere a cheltuielilor încă din acest anAceasta a spus că nu vede de ce un profesor sau un stomatolog ar fi mai puțin important pentru societate decât cei care primesc acum pensii speciale. „Nu sunt deloc persoana care să susțină tratament diferențiat și cu o judecată subiectivă asupra importanței pe care tu o ai în societate. Eu cred că fiecare trebuie să primească un cuantum al pensiei decent și cred că trebuie să avem curajul să luăm niște decizii, să acceptăm că nu este nimeni special față de restul societății și că fiecare a muncit cât a putut, cât a învățat cât s-a priceput și la sfârșitul vieții nu trebuie tratat diferențiat față de celălalt”, a mai afirmat ministrul Muncii.
Acesta spune că din banii „noștri, ai tuturor” sunt plătite pensiile speciale. În ceea ce privește cea mai mare pensie, al cărei cuantum este de 70.000 de lei, ministrul Muncii spune că acesta este un drept care a fost acordat și care nu poate fi anulat. „Măcar de-ar fi corectitudine de acum încolo. Majoritatea parlamentară constituită de PSD să aibă decența de a face dreptate de acum încolo” mai spus Alexandru.
Curtea Constituțională a admis miercuri sesizarea PSD privind Legea privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, care prevede inclusiv interzicerea cumulului pensiei cu salariul de la stat, stabilind că este neconstituțională.
”În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate și a constatat că Legea privind unele măsuri fiscalbugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative este neconstituțională. În argumentarea soluției, Curtea a reținut că nu au fost respectate condițiile constitituționale referitoare la procedura angajării răspunderii Guvernului și, în consecință, a admis criticile de neconstituționalitate extrinsecă formulate”, a transmis Curtea Constituțională.