G7: Brexit ar reprezenta o amenințare gravă la adresa creșterii economice globale

G7: Brexit ar reprezenta o amenințare gravă la adresa creșterii economice globale
scris 27 mai 2016

O eventuală ieșire a Marii Britanii din UE ar reprezenta o “amenințare gravă la adresa creșterii economice globale” și va duce la o inversare a tendinței de dezvoltare a comerțului mondial, a investițiilor și a locurilor de muncă, au avertizat liderii celor mai dezvoltate șapte economii din lume (G7) în comunicatul final dat publicității vineri, după summitul din Japonia, relatează BBC News.

Avertismentul liderilor G7 privind consecințele economice ale ieșirii Marii Britanii din Uniunea Eurropeană vin cu mai puțin de o lună înainte de referendumul din 23 iunie, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Tot pe plan politic, șefii de stat și de guvern au descris criza migranților din Europa drept “o provocare globală care necesită un răspuns global”, ce ar trebui să includă o creștere a asistenței oferite instituțiile financiare internaționale și de țările donatoare.

Un alt punct abordat a fost legat de disputele maritime din ultimii ani din Marea Chinei de Sud și de Est. Liderii și-au exprimat “îngrijorarea în legătură cu situația” curentă, potrivit comunicatului. Beijingul și Tokyo își dispută aprig suveranitatea unor teritorii nelocuite în Marea Chinei de Est.

Beijingul revendică, de asemenea, aproape întreaga Mare a Chinei de Sud, în care construiește insule artificiale, spre nemulțumirea altor țări.

H&M a deschis astăzi primul magazin premium COS din România CITEȘTE ȘI H&M a deschis astăzi primul magazin premium COS din România

După două zile de discuții, liderii din Statele Unite, Canada, Marea Britanie, Italia, Germania, Franța și Japonia au stabilit că o “o prioritate urgentă” este creșterea economică.

În aceste condiții, G7 și-a luat angajamentul să “contracareze împreună” riscurile majore la adresa creșterii economice globale, inclusiv amenințările la adresa securității, precum atacurile teroriste și extremismul violene.

În comunicatul final, liderii și-au luat angajamentul să depună eforturi pentru “consolidarea răspunsurilor politicii economice prin cooperarea și pentru folosirea unui set de politici mai puternice și echilibrate, pentru a obține rapid un tipar de creștere puternic, sustenabil și echilibrat”.

De asemenea, ei au cerut ca piețele internaționale să fie menținute deschise și au promis că vor lupta împotriva tuturor formelor de protecționism. Un alt angajament asumat face referire la evitarea manipulării cursului de schimb.

Lansat în anii '70, acest club, care a devenit G8 în 1997 cu Rusia, și-a pierdut din influență, odată cu înființarea, la sfârșitul anilor '80, a G20, care include marile țări emergente. El este un club de discuții informale între puteri industriale, din care Rusia a fost exclusă din cauza anexării Crimeei în 2014.

viewscnt
Afla mai multe despre
g7
brexit