Guvernul ia în calcul o nouă modificare a Legii petrolului și gazelor, prin care să renunțe la încasarea în bani a redevențelor, cel puțin a celor din sectorul offshore, în favoarea plății în natură, probabil pentru alimentarea consumatorilor vulnerabili și a CET-urilor, au declarat pentru Profit.ro mai multe surse din domeniul energetic.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Nu este însă clar dacă este o intenție serioasă, o nouă strategie de negociere cu companiile din domeniu sau doar o ipoteză de lucru și nici dacă se are în vedere o revenire la sistemul de împărțire a producției, care a funcționat până în 1995, sau la un sistem de plată în natură a redevențelor, sistem care a fost aplicat odată cu adoptarea vechii legi a petrolului (134/1995) și până la intrarea în vigoare a actualei legi a petrolului (238/2004).
Potrivit actualei legi a petrolului, redevența este plătită în bani, nu în natură, reprezentând “o cotă procentuală din valoarea producției brute extrase. Calculul contravalorii redevenței petroliere datorate bugetului de stat de către titularii acordurilor petroliere de dezvoltare-exploatare și exploatare se face pe baza prețurilor de referință stabilite de autoritatea competentă (ANRM - n.r.)“.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Interesant este că principalele acorduri inițiale de concesiune din Marea Neagră, cel deținut de Black Sea Oil&Gas și cel al ExxonMobil și OMV Petrom, au fost semnate în perioade diferite, cu sisteme de impozitare diferite, cărora li s-au adăugat de-a lungul timpului acte adiționale care să reflecte modificările legislative.
Astfel, acordul petrolier inițial cu BSOG (inițial cu Sterling Resources) a fost semnat pe vremea când era în vigoare o legislație de tip “împărțirea producției”. În 2008 însă a fost semnat un act adițional prin care acordul a fost “actualizat” cu prevederile Legii 234/2004, prin care a fost introdus un sistem de redevențe, cu plata în bani.
Acordul de concesiune inițial cu OMV Petrom și ExxonMobil (inițial Elf Aquitaine, transformată ulterior în Total, care a vândut partea sa americanilor) datează din 2000, an în care era în vigoare legea 134/1995, care prevedea că “redevența petrolieră este datorată din ziua începerii realizării producției și platibilă în natură, trimestrial”. Predarea la stat a cantităților reprezentând redevențe petroliere, se făcea la stația de predare a titularului de acord pe bază de proces-verbal de predare-primire, întocmit între titular și unitatea specializată de transport. Și acordul pentru concesiunea Neptun Deep a fost amendat în sensul actualizării sale cu legea 238/2004.
Revenirea la termenii din contractele de concesiune inițiale ar putea fi considerată o tentativa mai bizară a actualului guvern de a modifica Legea offshore fără a oferi politicienilor sau companiilor prea multe motive să protesteze.
Modificarea actualelor contracte de concesiune printr-un act adițional care să impună prevederile legii offshore este dificilă, fiind nevoie de acordul companiilor, care evident că nu vor să-l dea.
Prognoza evoluției eventualei producții Neptun Deep în următorii 10 ani (Sursa: Transgaz)
Asta pentru că Legea 234/2004, valabilă în momentul semnării precedentelor acte adiționale, este extrem de clară: “Prevederile acordului petrolier rămân valabile pe toată durata acestuia, cu excepția adoptării unor dispoziții legale favorabile titularului acordului petrolier.”
Prin introducere plății în natură, guvernul va susține că nu va modifica propriu-zis legea, ci se va reveni la termenii din contractele de concesiune inițiale.
De altfel, această soluție se apropie foarte mult de dorințele politicienilor români, fie de la putere, fie din opoziție, ca o parte a gazului din Marea Neagră să rămână în România, și ca el să ajungă la un preț cât mai mic la populație și CET-uri. Insistența cu care atât guvernul, cât și opoziția, prin șeful comisiei de industrii a Camerei Deputaților, Iulian Iancu, cer ca Romgaz să cumpere o parte din participația Exxon la Neptun Deep are aceeași explicație.
Ministrul Economiei și Energiei, Virgil Popescu, scria pe pagina sa de Facebook la începutul anului: “Extinderea rețelei de gaz în țara noastră a fost și este un obiectiv pe care vrem să îl ducem la îndeplinire. În 2018 demaram campania «PNL aduce gazele în casele românilor». Asta după ce am reușit să modific legea, astfel că autoritățile administrației publice locale pot înființa rețele de distribuție a gazelor naturale, iar acestea să conectate la magistrale de gaz. Acum facem următorii pași pentru a realiza o nouă etapă a acestui proiect important. Premierul Ludovic Orban a solicitat ca în exercițiul financiar 2021-2027 să fie eligibile pentru finanțare din fonduri europene înființările de rețele de gaze sau extinderile de rețele. Voi susține și sprijini acest proiect important, pentru ca românii care doresc să aibă gaz în case să poată avea această posibilitate.”
Numai că extinderea de rețele este numai prima parte a ecuației, a doua fiind gazul care să curgă prin aceste rețele, pentru a ajunge cât mai ieftin la autoritățile locale și “clienții” lor, întâmplător și votanți.
Prognoza privind evoluția producției BSOG în Marea Neagră (Sursa: Transgaz)
Orice tentativă de intervenție legislativă pe prețuri sau pe procente destinate exclusiv pieței locale, de tip OUG 114, va întâmpina opoziția Comisiei Europene și va deschide automat proceduri de infringement.
Dacă însă statul va încasa “redevențe” în natură, va putea crea o companie (Transgaz nu va putea fi folosită ca urmare a reglementărilor europene care solicită separarea activităților de furnizare, distribuție și transport) sau să folosească Romgaz (unde este acționar majoritar) care să vândă gaz cui și la preț va dori conducerea companiei respective (statul român).
Probabil însă că guvernanții vor susține că gazul primit de la companiile concesionare se va duce către consumatorii vulnerabili. Numai că statul ar urma să încaseze în natură din cei 75 TWh produși anual în prima perioadă în Midia și Neptun Deep, aproximativ 10 TWh (cota superioară a redevenței aplicată producției).
Cei 10 TWh ar fi suficienți pentru alimentarea consumatorilor vulnerabili, însă nu și pentru CET-uri și pentru ceilalți consumatori casnici.
Cum se întâmplă în majoritatea cazurilor, diavolul se ascunde însă în detalii. La prima vedere companiile ar trebui să nu fie prea deranjate de intenția guvernului, care astfel ar prelua un risc de la companii: cel al prețului. În condițiile actuale statul încasează redevențe la orice preț al gazului, indiferent dacă producătorii obțin profit sau nu, și la un preț minim, cel de referință, de pe bursa austriacă CEGH.
Numai că noua inițiativă suferă de aceleași defecte ca vechile propuneri, în principal cea legată de timp. Proiectul Neptun Deep este deja, în proporție de peste 75%, compromis ca urmare a întârzierilor provocate de adoptarea târzie și defectuoasă a legii offshore și a celebrei OUG 114.
Pentru ca o astfel de inițiativă să ajungă lege va fi nevoie, indiferent de forma prin care va fi promovată, OUG (care trebuie aprobată la rândul său de Parlament) sau proiect de lege, de cel puțin doi ani.
După promulgarea legii, chiar dacă acționarii proiectului Neptun Deep (care vor fi aceștia la acea dată) vor adopta rapid o decizie de investiție favorabilă, vor mai trece 4-5 ani până ca producția să înceapă efectiv.
Ceea ce ar însemna ca producția din Neptun Deep să înceapă efectiv în 2027, iar în 2030, potrivit noului Pact Ecologic European, gazul ar trebui să-și fi spus ultimul cuvânt în calitate de combustibil de tranziție.
Cu alte cuvinte, dacă legea offshore nu se modifică rapid, în acest an, fereastra de oportunitate a Neptun Deep se închide, proiectul nemaifiind profitabil.
Nici Exxon nu poate privi cu ochi buni noua inițiativă, lansată în același timp în care compania americană caută să-și vândă participația sau firma care deține participația în Neptun Deep.
Niciun cumpărător nu-și va asuma riscul de a achiziționa un activ care poartă foarte multe incertitudini.
Pentru ca proiectul Neptun Deep să mai poată avea o șansă sunt necesare două condiții: să fie modificată legea offshore, în sensul scăderii poverii fiscale aplicată operatorilor, și ca Exxon să-și vândă cât mai repede participația, eventual tot către un mare jucător, cu know-how în domeniul. În plus, ambele condiții trebuie să fie îndeplinite în cursul acestui an!
Cum însă acest an este unul electoral, șansele ca aceste condiții să se îndeplinească sunt aproape nule! Nici un partid politic, cu atât mai puțin PNL, al cărui actual ministru al energiei a votat cu 2 mâini legea offshore în Comisia condusă de Iulian Iancu, nu va risca procente electorale inițiind un proces de modificare a legislației în favoarea firmelor străine “exploatatoare”!
