EXCLUSIV Primăria Capitalei nu face audit propriu anticorupție la Apa Nova, se bazează pe cel comandat de companie

EXCLUSIV Primăria Capitalei nu face audit propriu anticorupție la Apa Nova, se bazează pe cel comandat de companie

Sursa foto: Laszlo Raduly

scris 4 nov 2015

Consiliul General al Municipiului București (CGMB) nu a declanșat nici un audit propriu pentru a cerceta suspiciunile de corupție legate de derularea contractului de concesionare a serviciului public de apă și canal din Capitală către Apa Nova, deși contractul de concesiune semnat cu compania controlată de grupul francez Veolia îi dă acest drept, în calitate de concedent al serviciului public menționat.

Contractul de concesiune prevede că CGMB, în calitate de concedent, are dreptul să facă un audit "al oricăreia sau al tuturor evidențelor necesare" pentru a confirma respectarea clauzelor anticorupție incluse în contract, în orice moment al derulării contractului, precum și într-o perioadă de trei ani de la încetarea acestuia.

Urmărește-ne și pe Google News

Clauzele anticorupție din contractul de concesiune prevăd că Apa Nova, în calitate de concesionar, garantează concedentului CGMB că nici compania și nici sponsorii săi nu au oferit și nu au convenit să ofere niciun cadou sau orice altă plată de orice natură cu scopul de a recompensa efectuarea sau a determina realizarea oricărei activități în vederea încheierii sau executării contractului, respectiv că "niciun comision nu a fost plătit sau promis de către concesionar sau în numele său, de care să aibă cunoștință, cu privire la încheierea sau executarea acestui contract".

Mai mult, în contract se stipulează că CGMB are dreptul să rezilieze contractul de concesiune dacă concesionarul Apa Nova încalcă garanțiile menționate mai sus.

În plus, contractul prevede că Apa Nova, în calitate de concesionar, nu va oferi, acorda sau consimți să acorde, făcând toate eforturile rezonabile ca nici sponsorii, subcontractanții sau mandatarii săi să nu ofere, acorde, sau să consimtă să acorde nici unei persoane angajate de concedent, RGAB sau de autoritatea de reglementare sau de subcontractanții sau mandatarii acestor părți, nici un fel de cadou sau plată sub orice formă, ca stimulare sau recompensă pentru a acționa, pentru că a acționat sau că s-a abținut să acționeze într-un anume fel, pentru că s-a arătat în favoarea sau s-a abținut să se arate în defavoarea oricărei persoane în legătură cu contractul de concesiune.

Concesionarului Apa Nova îi este, de asemenea, interzis prin contract să favorizeze și trebuie să facă toate eforturile rezonabile ca nici sponsorii, subcontractanții sau mandatarii săi să nu favorizeze angajați, funcționari sau mandatari ai oricăror autorități, oferindu-le cadouri sau activități de recreere semnificative ca valoare sau cost.

Municipalitatea e și concedent, și acționar minoritar la concesionar

"Menționăm că, în prezent,  SC Apa Nova București SA, prin Consiliul de Administrație (format din reprezentanți ai Veolia - concesionar și reprezentanți ai Consiliului General al Municipiului București - concedent), a solicitat un audit extern unei firme independente și de renume internațional, respectiv Accuracy. Acest audit a început la data de 12 octombrie 2015 și urmărește, cu precădere, subiectele ce fac obiectul anchetei DNA", se arată într-un răspuns transmis de serviciul de relații cu presa al Primăriei București, la solicitarea Profit.ro.

Apa Nova este controlată în proporție de 73,69% de grupul francez Veolia, restul acțiunilor fiind deținute de către Primăria Capitalei (16,31%) și Asociația Salariaților Apa Nova (10%). Contractul de concesiune a serviciului public de apă și canalizare din București a fost semnat în anul 2000 și este valabil până în 2025, Apa Nova având calitatea de concesionar, iar CGMB pe cea de concedent.

Contractul mai prevede că CGMB, în calitate de concedent, are dreptul să ceară concesionarului Apa Nova "să ia acele măsuri (inclusiv demiterea, dacă este cazul) care sunt în concordanță cu procedurile sale disciplinare aplicabile la momentul respectiv împotriva oricăruia din salariații concesionarului care a fost răspunzător de orice acțiune a concesionarului ce constituie o încălcare" a clauzelor anticorupție menționate mai sus.

În legătură cu această clauză, biroul de relații cu presa al Primăriei Capitalei a transmis că CGMB, "prin reprezentanții lui în Consiliul de Administrație al SC Apa Nova București SA, împreună cu concesionarul, iau măsuri care vizează salariații SC Apa Nova București SA, ale căror acțiuni încalcă prevederile clauzelor" anticorupție din contractul de concesiune.

Bruno Roche, fost director general al Apa Nova urmărit penal sub control judiciar de către DNA pentru cumpărare de influență, s-a retras din Consiliul de Administrație al companiei, iar Consiliul a solicitat unei firme internaționale de specialitate să efectueze un audit extern, pentru a stabili dacă managementul Apa Nova a respectat legislația, contractul de concesiune și codul etic al companiei-mamă franceze Veolia, în contextul anchetei DNA, au declarat recent, pentru Profit.ro, reprezentanții Apa Nova.

De asemenea, Mădălin Mihailovici, până de curând director general adjunct al Apa Nova și fost șef al Administrației Naționale Apele Române, a fost numit recent director general al concesionarului serviciului de apă și canal din București controlat de grupul francez Veolia în locul Laviniei Săniuță, urmărită penal de DNA pentru mai multe infracțiuni în dosarul Apa Nova.

Primăria vorbește despre "performanța deosebită" a Apa Nova

Contractul de concesiune mai dă dreptul CGMB să investigheze și să ia măsurile corespunzătoare față de acei salariați, administratori, mandatari sau subcontractori ai săi care au acționat împreună cu concesionarul Apa Nova și cu salariați, administratori sau subcontractori ai concesionarului în așa fel încât au determinat o încălcare de către concesionar a clauzelor anticorupție și să se consulte cu concesionarul în legătură cu măsurile ce vor trebui luate față aceștia, precum și în legătură cu măsurile necesare pentru a se reduce orice efecte negative asupra concesionarului și/sau concedentului și pentru a se preveni orice apariție ulterioară a unor astfel de fapte.

"În acest moment, au loc acțiuni de investigare realizate de organele de cercetare ale statului român. În funcție de rezultatul anchetei, concedentul și concesionarul vor lua măsurile necesare. Până în acest moment, au fost aplicate măsuri aprobate în cadrul Consiliului de Administrație al SC Apa Nova București SA", au transmis reprezentanții Primăriei Capitalei.

La întrebarea Profit.ro dacă de la semnarea contractului de concesiune și până în prezent a avut loc vreun audit care să verifice respectarea clauzelor anticorupție din contract, Primăria a trimis o listă lungă de audituri și studii, care se referă însă la performanțele serviciului de apă și canal din București.

"Până în prezent, rezultatele concesiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare din Municipiul București au fost analizate/auditate în cadrul următoarelor documente: “Auditul performanței concesionării serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare în Muncipiul București” realizat de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi București, Direcția de Control Financiar Ulterior (30.04.2004), Raportul Băncii Mondiale din iulie 2010 întocmit de Castalia Strategic Advisors la “Evaluarea serviciilor de apă și canalizare din București după zece ani”, “Resource Book on PPP Case Studies” (Comisia Europeană - 2004), o culegere de studii de caz privind practicile parteneriatului public privat, în care se scoate în evidență faptul că termenii și condițiile contractului de concesiune încheiat între Municipalitatea București și SC Apa Nova București SA sunt considerați a fi la un nivel care reprezintă bune practici internaționale, “Balkan Black Box: An Outlook on Transprency and Accountability in Central and Eastern European Water Concession. 2006”, Roggero M.- University of Amsterdam, în care parteneriatul public privat încheiat între Municipiul București și SC Apa Nova București SA este apreciat ca fiind un exemplu de bună practică deoarece nu este bazat pe angajamente de investiții, ci pe nivele de servicii, care acoperă domenii cum ar fi calitatea apei, performanțele sistemului de răspuns la solicitările clienților, număr de întreruperi etc", au transmis reprezentanții Primăriei Capitalei.

Potrivit acestora, rezultatele activității desfășurate de concesionarul SC Apa Nova București SA sunt auditate anual de firme de audit multinaționale.

"Auditurile realizate in aceasta perioada au subliniat activitatea performanța deosebită a operatorului SC Apa Nova București SA, desfășurată în vederea realizării obiectivelor concesiunii, respectiv asigurarea serviciilor de calitate la cel mai bun preț pentru populație", se mai arată în răspunsul transmis de serviciul de relații cu presa al Primăriei București.

Compania Apa Nova, pusă ca atare sub acuzare

DNA Ploiești a pus recent sub acuzare compania Apa Nova București pentru evaziune fiscală, spălare de bani, mită, cumpărare de influență și interceptări ilegale, măsura fiind luată după ce DNA a început urmărirea penală pentru aceste infracțiuni față de mai mulți actuali sau foști directori ai companiei.

Astfel, anchetatorii au început urmărirea penală și față de fosta directoare a companiei, Lavinia Săniuță, sub acuzațiile de evaziune fiscală, spălare de bani, interceptări ilegale, cumpărare de influență și favorizarea infractorului, precum și față de directoarea adjunctă Giovana Soare, pentru complicitate la evaziune fiscală, spălare de bani și cumpărare de influență.

De asemenea, a fost extinsă urmărirea penală pentru infracțiuni de evaziune fiscală și spălare de bani pentru doi foști directori ai Apa Nova București, respectiv pentru Bruno Roche și Laurent Lalague, cercetați anterior pentru cumpărare de influență, dar și pentru fostul trezorier al PNL Vlad Moisescu și omul de afaceri Ovidiu Semenescu.

Tariful fără TVA al apei potabile în Capitală, aprobat de autorități și încasat de Apa Nova, concesionarul serviciului public de apă și canalizare din București, a fost majorat cu 125% din 2008 până în prezent.

Este perioada în care, potrivit procurorilor DNA, Vlad Moisescu, fost trezorier al PNL, și Costin Berevoianu, fost șef al Regiei de Apă-Canal a Capitalei, dar și fost consilier al primarului suspendat Sorin Oprescu, ar fi făcut trafic de influență în favoarea companiei controlate de francezii de la Veolia, obținând pentru Apa Nova, contra unor sume de bani, beneficii sub formă de majorări de tarife, încheierea unor contracte cu instituțiile publice, avize, autorizații și hotărâri de consiliu favorabile sau evitarea luării unor măsuri nefavorabile.

Astfel, între 2008 și 2015, tariful fără TVA al apei potabile în București a fost majorat de la 2,06 lei la 4,64 lei/mc.

viewscnt
Afla mai multe despre
apa nova
cgmb
dosarul apa nova
apa nova dna
primaria capitalei