China a înregistrat în 2016 cel mai grav declin al exporturilor după 2009, de 7,7%

China a înregistrat în 2016 cel mai grav declin al exporturilor după 2009, de 7,7%
scris 13 ian 2017

China a înregistrat în 2016 cel mai grav declin al exporturilor după criza globală din 2009, de 7,7%, din cauza cererii externe slabe, iar oficiali de la Beijing și-au exprimat îngrijorarea că perspectivele din 2017 sunt înrăutățite de riscul unui război comercial cu Statele Unite, transmite Reuters.

Peste o săptămână, liderii chinezi vor afla dacă Donald Trump își va respecta promisiunea din campanie de a numi administrația de la Beijing drept manipulatoare de valută, în prima sa zi de mandat, și dacă își va pune în practică avertismentul că va impune taxe vamale mari pe bunurile chineze, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Chiar dacă administrația Trump nu va lua imediat măsuri concrete, analiștii spun că perspectiva înrăutățirii legăturilor comericale și politice dintre SUA și China va reduce probabil încrederea exportatorilor și a investitorilor în întreaga lume.

China a anunțat vineri scăderea exporturilor pentru al doilea an consecutiv în 2016, cu 7,7%, și a importurilor cu 5,5%.

Îmbunătățirea datelor comerciale va fi dificilă în 2017, în special dacă învestirea lui Trump și alte schimbări politice majore vor limita creșterea exporturilor chineze, ca efect al unor măsuri protecționiste, a avertizat vineri agenția vamală a țării.

Potrivit datelor americane, excedentul comercial al Chinei cu Statele Unite a fot în 2015 de 366 de miliarde de dolari, iar Trump s-ar putea folosi de acesta pentru a negocia concesii cu Beijingul, potrivit analiștilor Bank of America Merrill Lynch.

Ultimele modificări fiscale, centralizate. Consultant: Oamenii de afaceri trebuie să-și modifice urgent planurile CITEȘTE ȘI Ultimele modificări fiscale, centralizate. Consultant: Oamenii de afaceri trebuie să-și modifice urgent planurile

Un excedent comercial de peste 20 de miliarde de dolari este unul dintre cele trei criterii folosite de Trezoreriea americană atunci când numește o altă țară manipulatoare de valută.

China va susține probabil că, potrivit datelor proprii, excedentul comercial cu SUA a scăzut la 250,79 miliarde de dolari în 2016, de la 260,91 miliarde de dolari în 2015.

viewscnt
Afla mai multe despre
china
exporturi