Canadienii de la Euro Sun vor să obțină 2 milioane de dolari pentru proiectul aurifer de la Rovina, al doilea ca mărime din Europa

Canadienii de la Euro Sun vor să obțină 2 milioane de dolari pentru proiectul aurifer de la Rovina, al doilea ca mărime din Europa
scris 3 nov 2018

Compania canadiană Euro Sun Mining (fosta Carpathian Gold), proprietara proiectului aurifer de la Rovina, vrea să obțină 2,6 milioane de dolari canadieni (aproape 2 milioane dolari americani) printr-un plasament privat de acțiuni, banii urmând să meargă, în special, către proiectul din România. Finațarea este plănuită în contextul în care compania se pregătește să obțină avizul final pentru a începe exploatarea zăcământului aurifer de la Rovina, județul Hunedoara, în baza unei licențe obținute în urmă cu 3 ani.

Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) a acordat companiei licența de exploatare pentru acest perimetru în 2015. Licența este acum în curs de ratificare la ministerele competente, după ce a primit aprobarea Guvernului.

Urmărește-ne și pe Google News

Plasamentul vizat de Euro Sun ar urma să aibă loc la un preț de 0,6 dolari canadieni (0,46 dolari americani) pe acțiune și să fie finalizat în prima săptămâna din noiembrie. Plasarea ofertei de acțiuni este subiectul anumitor condiții, care includ aprobarea bursei de la Toronto, unde compania este listată.

Dezvoltatorul proiectului aurifer de la Rovina, al doilea cel mai mare zăcământ din Europa, la 50 kilometri de Roșia Montană, vrea să cumpere compania canadiană Nevsun, evaluată la 1 miliard de euro CITEȘTE ȘI Dezvoltatorul proiectului aurifer de la Rovina, al doilea cel mai mare zăcământ din Europa, la 50 kilometri de Roșia Montană, vrea să cumpere compania canadiană Nevsun, evaluată la 1 miliard de euro

În toamnă, Euro Sun Mining a atras pentru acest proiect 8,6 milioane de dolari printr-un alt plasament privat de acțiuni. Plasamentul de atunci a vizat peste 6 milioane de acțiuni Euro Sun, vândute la prețul de 1,4 dolari, reprezentând o participație de circa 12% la compania canadiană.

Zăcământul aurifier de la Rovina, al doilea ca mărime din Europa, conține resurse măsurate și indicate de 204 tone aur și peste 635.000 tone de cupru. Mina de la Rovina se află la 17 kilometri de concesiunea minieră Certej, deținută de canadienii de la Eldorado Gold, și la aproximativ 50 kilometri de Roșia Montană, proiect dezvoltat de Gabriel Resources.

viewscnt
Afla mai multe despre
rovina
euro sun
proiect
canadieni
minerit
finantare
imprumut