Inflația din zona euro a urcat, luna aceasta, la maximul ultimilor aproape 6 ani

Inflația din zona euro a urcat, luna aceasta, la maximul ultimilor aproape 6 ani
scris 31 oct 2018

Inflația anuală din zona euro a crescut la 2,2% luna aceasta, de la 2,1 % în septembrie, situându-se la cel mai ridicat nivel din ultimii aproape 6 ani, potrivit datelor estimative publicate de Eurostat. Evoluția a fost dictată, și în octombrie, în special de prețurile la energie, care au continuat să crescă puternic.

După o lungă perioadă în care a fost sub nivelul țintit de Banca Centrală Europeană (BCE), inflația din zona euro se află acum peste acest prag, situat la aproape 2%. Nivelul actual al inflației este cel mai ridicat din decembrie 2012.

Urmărește-ne și pe Google News

Prețurile la energie au urcat cu 10,6% luna aceasta, ritmul de creștere fiind peste cel din luna septembrie, de 9,5%. Top-ul scumpirilor este completat de alimente, alcool și tutun, care s-au scumpit cu 2,2%, urmate de servicii, cu o scumpire de 1,5%.

ANALIZĂ Piața mașinilor second-hand din import a scăzut cu 8% în primele nouă luni CITEȘTE ȘI ANALIZĂ Piața mașinilor second-hand din import a scăzut cu 8% în primele nouă luni

Creșterea puternică a prețiurilor la energie are loc în contextul în care petrolul Brent, de referință pe piața globală, se tranzacționa, în octombrie 2017, pentru mai puțin de 60 de dolari pe baril, în timp ce, în prezent, prețul unui baril depășește 76 de dolari.

Inflația CORE, care exclude prețurile cu volatilitate mare (energie, alimente, alcool și țiguri) a crescut de la 0,9% la 1,1%.

În condițiile în care rata inflației din zona euro a intrat pe o tendiță de creștere, BCE a confirmat, săptămâna trecută, că programul cunoscut sub numele de "relaxare cantitativă" va fi retras complet în decembrie. 

Totuși, în condițiile în care scumpirea petrolului se temperează, inflația CORE creștere lent, iar economia zonei euro are o evoluție modestă, BCE nu are în plan majorarea dobânzilor de politică monetară mai devreme de vara anului viitor.

viewscnt
Afla mai multe despre
preturi
scumpiri
energie
petrol
inflatie
bce
eurostat