ANALIZĂ Profitul restaurantelor din România e pe minus pentru prima oară de la pandemie. Numărul angajaților din localuri a atins însă un nivel record

ANALIZĂ Profitul restaurantelor din România e pe minus pentru prima oară de la pandemie. Numărul angajaților din localuri a atins însă un nivel record
scris 13 aug 2024

Piața restaurantelor din România a fluctuat, cu perioade de creștere evidentă, precum 2015 – 2019, urmate de provocări care i-au impactat puternic evoluția. Pandemia de COVID-19 a dus la închiderea definitivă a 30% dintre business-urile din sectorul ospitalității. Ca urmare, cifra de afaceri a scăzut cu 35% în 2020 față de 2019.

Totuși, există interes față de această industrie. În 2022, deja înregistram cu 6.000 mai multe restaurante decât înainte de pandemie.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO Burger King, acum cu un nou francizat, continuă extinderea în România cu o premieră CITEȘTE ȘI FOTO Burger King, acum cu un nou francizat, continuă extinderea în România cu o premieră

Concluziile de acum

  • 2023 a înregistrat cea mai mică creștere anuală (2%) a numărului de restaurante active.
  • Este pentru prima oară după pandemie când profitul restaurantelor scade (- 12%).
  • Deși profitul a scăzut în 2023, numărul angajaților din localuri a crescut cu 1%, atingând un nivel record.
  • În topul celor mai profitabile orașe din România, Voluntari se află pe locul 12, înregistrând un profit de peste 6,7 milioane de euro și depășind alte orașe mai mari precum Arad, Galați sau Ploiești, conform Bookhingam

2023 a înregistrat cea mai mică creștere anuală (2%) a numărului de restaurante active

ANALIZĂ Profitul restaurantelor din România e pe minus pentru prima oară de la pandemie. Numărul angajaților din localuri a atins însă un nivel record

Puțin peste 27,000 de firme sub codul CAEN 56XX figurau drept active în România, anul trecut. Evoluția din 2022 în 2023 arată cea mai mică creștere anuală a numărului de firme active, înregistrată din 2008 până acum – de 2% (de la 26,611 în 2022, la 27,045 firme active în 2023).

Producătorul brandului Cocorico a semnat cu mai multe bănci CITEȘTE ȘI Producătorul brandului Cocorico a semnat cu mai multe bănci

Dacă după pandemie s-au înregistrat creșteri de peste 11%, chiar 12% de la an la an, 2023 se dovedește a fi un an mai dificil pentru industria HoReCa. 

„În opinia mea, creșterea atât de mică a numărului de restaurante active în 2023 are două motive și ambele țin de factorul legislativ: incertitudinea legislativă și lipsa de predictibilitate a unor norme clare de funcționare a industriei ospitalității.

– Cristian Cristea, consultant HoReCa și manager general Hostalion Business School

Este pentru prima oară după pandemie când profitul restaurantelor scade (- 12%)

ANALIZĂ Profitul restaurantelor din România e pe minus pentru prima oară de la pandemie. Numărul angajaților din localuri a atins însă un nivel record

 

Profitul restaurantelor din România a fluctuat de-a lungul anilor. În 2009, criza financiară s-a făcut vizibilă și în domeniul HoReCa, printr-o scădere de 16%. Din 2013, profitul a ajuns din nou pe plus, în 2015 înregistrând cea mai mare creștere dintotdeauna – de 153% față de anul anterior. Profitul a evoluat constant până în anul pandemic, când a scăzut brusc cu 40% – o diferență de peste 200 milioane de € față de anul 2019. O analiză realizată în 2021 arăta că profitul net al firmelor din HoReCa aflate pe plus, a scăzut cu 47% în acea perioadă. 

Totuși, odată cu ridicarea restricțiilor, vânzările din restaurante, baruri și cafenele au crescut semnificativ în 2021 – cu 57% față de anul anterior – România înregistrând cea mai semnificativă majorare din Uniunea Europeană. Acum, în 2023, e primul an după pandemie când profitul restaurantelor scade din nou – cu 12% față de 2022. 

PROFIT NEWS TV Educație cu Profit – Fondator Digital Nation: Digitalizarea e ca și cum ai merge cu o trăsură versus cu o mașină. Cei care nu folosesc tehnologia vor rămâne în urmă CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Educație cu Profit – Fondator Digital Nation: Digitalizarea e ca și cum ai merge cu o trăsură versus cu o mașină. Cei care nu folosesc tehnologia vor rămâne în urmă

„Uitându-ne la datele de mai sus, ne gândim la trei lucruri care s-au întâmplat în 2023: creșterea TVA-ului la anumite materii prime, creșterea salariului minim și modificarea taxei pe băuturile dulci. Toate aceste modificări au avut un impact între 3-5% asupra restaurantelor; impact care e vizibil direct în profitabilitate.”

– Cristian Cristea

Deși profitul a scăzut în 2023, numărul angajaților din localuri a crescut cu +1%, atingând un nivel record

ANALIZĂ Profitul restaurantelor din România e pe minus pentru prima oară de la pandemie. Numărul angajaților din localuri a atins însă un nivel record

Conform datelor INS, HoReCa se numără printre industriile care angajează cel mai mult, alături de IT. Salariile au crescut și ele, sectorul ospitalității raportând cea mai mare creștere procentuală a salariilor medii – de 16%. 

Cu toate acestea, ele rămân în continuare printre cele mai mici din economie – un IT-ist lucrează doar 36 de minute ca să-și permită un meniul zilei, în timp ce un chelner lucrează de 3-4 ori mai mult. 

Altex se împrumută din nou de la BERD, acum pentru un nou depozit lângă București CITEȘTE ȘI Altex se împrumută din nou de la BERD, acum pentru un nou depozit lângă București

Conform datelor din studiul de față, pandemia a provocat o scădere semnificativă a numărului de angajați (- 7%). Aceasta s-a redresat în anii următori, cu o creștere de 2% în 2021 și de 15% în 2022. 

Chiar dacă în 2023 creșterea a încetinit (1%), ea continuă să fie relevantă în contextul în care profitul restaurantelor a scăzut. 

În topul celor mai profitabile orașe din România, Voluntari se află pe locul 12, înregistrând un profit de peste 6,7 milioane de € și depășind alte orașe mai mari precum Arad, Galați sau Ploiești

 

În mod evident, Bucureștiul conduce detașat în 2023 – atât la numărul de restaurante active (3,309), cât și la capitolul profit (≈ 225 milioane de €) și număr de angajați (34,427). Cluj-Napoca se situează pe locul 2, cu un profit de aproape 7 ori mai mic decât capitala – ≈ 33,5 milioane de €. Litoralul românesc e pe podium, restaurantele din Constanța înregistrând în 2023 profituri de ≈ 33,2 milioane de €. În top 5 se mai află și capitala Moldovei – Iașiul ≈ (21,4 milioane de €)- și Timișoara (≈ 21,2 milioane de €).

VIDEO&FOTO Cel mai mare lanț turcesc de magazine pentru ceasuri și bijuterii intră în România CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Cel mai mare lanț turcesc de magazine pentru ceasuri și bijuterii intră în România

Deși Iașiul și Brașovul au avut aproximativ același număr de restaurante active în 2023 (Iași – 400 vs Brașov – 459), diferența de profit a fost de aproape 5 milioane de € în favoarea moldovenilor (Iași – ≈ 21,4 milioane de € vs. Brașov ≈ 16,7 milioane de €). Alte orașe care s-au făcut remarcate în top au fost Voluntari și Florești. Chiar dacă avea puțin peste 47,000 de locuitori în 2021 (conform Wikipedia), Voluntari e pe locul 12 în topul profitului, cu ≈ 6,7 milioane de € și 133 de firme active în 2023. Astfel, depășește orașe mai mari din România precum Galați (≈ 5 milioane de €), Ploiești (≈ 4,2 milioane de €) sau Arad (6,2 milioane de €).

Aceeași situație apare și în cazul Floreștiului, care cu 116 localuri active, a înregistrat anul trecut un profit de peste 3 milioane de €. O posibilă explicație pentru aceste sume ar putea fi proximitatea față de marile orașe – București și Cluj-Napoca – și prezența mall-urilor cu zonele de food court.

viewscnt
Afla mai multe despre
restaurante
profit
pandemie