Indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România, calculat pe baza estimărilor membrilor organizației, a scăzut în luna august, față de luna anterioară, din cauza scăderii componentei de anticipații legate, în principal, de creșterea primei de risc a României, arată datele publicate, miercuri, de CFA România.
Indicatorul de Încredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) și 100 (încredere deplină în economia românească), a fost lansat de către CFA România și reprezintă un indicator prin intermediul căruia asociația dorește să cuantifice anticipațiile analiștilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un an, scrie News.ro.
În luna august, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al CFA România a scăzut, față de luna anterioară, cu 5,5 puncte, până la 42,8 puncte. Față de aceeași lună a anului anterior, Indicatorul a crescut cu a crescut cu 7,2 puncte.
CITEȘTE ȘI Băncile au anunțat anul acesta desființarea a circa 60.000 de locuri de muncă, majoritatea din EuropaAceastă evoluție a fost cauzată de componenta de anticipații. Astfel, Indicatorul anticipațiilor a scăzut cu 10,8 puncte, până la 33,3 puncte, față de luna anterioară. Față de aceeași lună a anului anterior, Indicatorul anticipațiilor a scăzut cu 9,3 puncte.
Indicatorul condițiilor curente a crescut față de luna anterioară cu 5,3 puncte, până la 61,7 puncte. Față de aceeași lună a anului anterior, Indicatorul condițiilor curente a scăzut cu 3,1 puncte.
Analiștii atrag atenția asupra înrăutățirea percepției privind evoluția mediului extern și anticipațiile privind majorarea primei de risc a României. Astfel, aproape 70% dintre participanții la sondaj anticipează majorarea prețului CDS (Credit Default Swaps) pentru România, în contextul creșterii riscurilor.
În plus, analiștii CFA atenționează asupra percepției de supra-evaluare a prețurilor imobiliarelor în principalele orașe din Romania - 73% dintre participanții la sondaj.
Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni, iar participanții sunt membri ai CFA România și candidații pentru nivelurile II si III ale examenului CFA.