După Olanda și Austria, și Germania se opune aderării rapide a României și Bulgariei la spațiul Schengen

După Olanda și Austria, și Germania se opune aderării rapide a României și Bulgariei la spațiul Schengen
scris 15 sep 2017

Ministrul german de Externe Thomas de Maizière se opune admiterii rapide a României și Bulgariei în zona Schengen, după ce cancelarul austriac Christian Kern și premierul olandez Mark Rutte au anunțat același lucru.

De Maizière a declarat, la Bruxelles, că el împărtășește viziunea lui Juncker, ”dar, să fim sinceri, este un drum destul de lung” de parcurs, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Juncker a îndemnat miercuri, în discursul său programatic anual la o extindere rapidă a spațiului de liberă circulație Schengen.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
Ungaria nu va renunta la suveranitatea sa națională în favoarea UE, spune ministrul de Externe de la Budapesta CITEȘTE ȘI Ungaria nu va renunta la suveranitatea sa națională în favoarea UE, spune ministrul de Externe de la Budapesta

”Dacă vrem să consolidăm protecția frontierelor noastre externe, atunci avem nevoie să deschidem zona Schengen către Budapesta și România imediat”, a spus  el.

Thomas de Maizière a anunțat că dorește menținerea controalelor la frontiera dintre Germania și Austria, în pofida Acordului Schengen. Aceste controale au fost reintroduse în toiul crizei migrației, în 2015.

”Atât timp cât frontierele externe ale UE nu sunt suficient de sigure, vor fi necesare controale la frontierele interne”, a apreciat ministrul german.

Cancelarul austriac și șeful său al diplomației Sebastian Kurz au respins și ei joi propunerile lui Juncker, apreciind că zonele euro și Schengen ”sunt deschise tuturor, dar de fapt doar celor care îndeplinesc criteriile”.

Guvernele de la București și Sofia au anunțat de ani de zile că sunt pregătite să adere la Schengen.

O nouă încercare în acest sens ar urma să aibă loc în timpul președinției semestriale bulgare a UE, care preia mandatul la 1 ianuarie 2018.

Însă Bulgaria se confruntă cu probleme în această ambiție a sa, din cauza numeroaselor scandaluri de corupție care afectează poliția bulgară de frontieră.

Organizații comerciale germane au criticat și discursul lui Juncker cu privire la zona euro, subliniind că este necesară rezolvarea problemelor actuale înaintea oricărei extinderi a zonei.

Există diferențe uriașe între statele membre ale Eurozonei, de exemplu în domeniul competitivității. Primirea unor țări cu economii slabe ar amplifica aceste probleme, a argumentat puternica BGA, federația germană a comercianților angro, comerțului extern și serviciilor.

Problema nu este introducerea euro, a apreciat un purtător de cuvânt al asociației, ci faptul că în țările care vor să adere la zona euro ”există o lipsă de voință politică de implementare a reformelor”.

viewscnt
Afla mai multe despre
olanda
austria
romania
schengen