DIGI: Nu anticipăm că investigația DNA va reprezenta o interferință semnificativă în operațiunile curente

DIGI: Nu anticipăm că investigația DNA va reprezenta o interferință semnificativă în operațiunile curente
scris 17 mai 2017

Reprezentanții DIGI Communications, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii de telecomunicații din România și Ungaria, au anunțat miercuri că nu consideră că ancheta inițiată de Direcția Națională Anticorupție (DNA) va reprezenta o interferență semnificativă în ceea ce privește operațiunile curente și au anunțat că vor coopera în cadrul anchetei.

Digi Communications NV este o companie înregistrată în Olanda prin intermediul căreia omul de afaceri Zoltan Teszari controlează cea mai mare afacere, compania RCS & RDS, ce deține cea mai mare rețea de cablu TV din România și a patra companie de telefonie mobilă, Digi Mobil.

Urmărește-ne și pe Google News

În aprilie, compania a anunțat că se listează pe Bursa de Valori de la București (BVB). În 16 mai, acțiunile companiei au început să fie tranzacționate. Tot în 16 mai, directorul general al RCS & RDS, Serghei Bulgac, a fost înștiințat cu privire la efectuarea urmăririi penale de către DNA într-un dosar în care este suspectat de spălare de bani, potrivit comunicatului.

”Posibilitate întâmplării acestui lucru pe parcursul desfășurării anchetei DNA a fost anticipată și adusă la cunoștința investitorilor în cadrul prospectului. Societatea continuă să coopereze deplin în cadrul anchetei și consideră că RCS & RDS S.A. și actualii și foștii membri ai conducerii sale au acționat corect și în conformitate cu legea. În prezent societatea nu anticipează că investigația va reprezenta o interferență semnificativă în ce privește desfășurarea operațiunilor sale curente”, se arată în comunicatul publicat miercuri de companie, scrie News.ro.

Un nou malware targetează utilizatorii de WhatsApp CITEȘTE ȘI Un nou malware targetează utilizatorii de WhatsApp

Potrivit companiei, DNA a anunțat în mod oficial, în 5 mai, actuali și foști membri ai conducerii RCS & RDS, cu privire la efectuarea urmăririi penale față de aceștia, în calitate de suspecți în legatură cu săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și spălare de bani, în legătură cu un contract de asociere încheiat în anul 2009 între RCS & RDS S.A. și Bodu.

Listarea DIGI este cea mai mare listare privată din istoria BVB. Prețul acțiunilor în cadrul ofertei a fost de 40 lei pe acțiune, la acest preț, valoarea ofertei fiind de peste 944 milioane lei (207 milioane euro). Anterior, recordul era deținut de MedLife, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii medicale private din România, care a reușit anul trecut să strângă din piață 230 milioane lei (50,9 milioane euro) de la investitori.

viewscnt
Afla mai multe despre
digi communications