Curtea Constituțională a respins cererea unor debitori aflați în litigiu cu OTP Bank ca articolul care impune un plafon de până la 250.000 de euro pentru solicitările de dare în plată să fie declarat neconstituțional.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Curtea a fost sesizată în octombrie 2017 de către Tribunalul Specializat Cluj într-un dosar în care OTP Bank a contestat notificarea unor debitori pentru stingerea datoriei prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea băncii.
În martie 2017, Judecătoria Cluj-Napoca, instanță de fond, a admis contestația băncii și a dispus repunerea părților în situația anterioară, cu mențiunea că se menține suspendarea oricăror plăți către creditor și oricăror proceduri judiciare și extrajudiciare până la o decizie definitivă.
Articolul (4, alin1. lit b) contestat de debitori impune printre condițiile pentru stingerea unei creanțe izvorâte dintr-un contract de credit prin darea în plată și pe aceea ca cuantumul sumei împrumutate să nu fi fost mai mare de 250.000 de euro, sumă calculată la cursul de schimb al Băncii Naționale a României din ziua încheierii contractului.
Curtea Constituțională va publica, ulterior, și o motivare a deciziei de respingere a sesizării.
Alte condiții cumulative sunt ca debitorii să fie consumatori, creditul să fie garantat cu un imobil cu destinația de locuință și petentul să nu fi fost condamnat pentru o infracțiune legată de creditul pentru care se solicită darea în plată.
Chiar dacă aceste condiții sunt îndeplinite, închiderea datoriei la bancă prin transmiterea locuinței nu operează automat. Pe lângă faptul că banca are dreptul să conteste condițiile de formă descrise mai sus, decizia CCR de la finele anului 2016 arată că judecătorul va dispune închiderea creanței prin darea în plată doar în condiții de impreviziune, care vor fi stabilitate de la caz la caz.
CCR consideră că impreviziunea este elementul neanticipat de către părți la momentul semnării contractului în privința amplorii, adică riscul supra-adăugat.
În practică, unii magistrați au considerat criza economică declanșată la finele lui 2008 drept un element de impreviziune, alături de scăderea veniturilor debitorilor, șomaj, boală, precum și deprecierea leului în raport cu alte valute, îndeosebi cu francul elvețian. Practica nu este, însă, una unitară, și deciziile judecătorilor variază chiar și în cadrul acelorași instanțe.
Dat fiind faptul că, potrivit CCR, impreviziunea, așa cum e definită în noul Cod civil, se aplică și în cazul contractelor încheiate pe Codul de la 1864, debitorii cu datorii de peste 250.000 de euro ar putea, teoretic, să ceară direct instanței adaptarea contractelor, fără a invoca Legea privind darea în plată, însă până în acest moment nu am întâlnit în practică un astfel de caz.
Instituțiile de credit au primit 7.900 de notificări de darea în plată până la începutul lunii septembrie 2017, potrivit datelor BNR.
Băncile au contestat 69% din notificările primite, ceea ce înseamnă că au contestat circa 5.250 de notificări, iar pentru 2.650 de notificări nu au depus contestații.
Numărul de notificări total, care include finanțările acordate de instituțiile financiare nebancare, precum și creditele care au ajuns din portofoliul băncilor la diferiți recuperatori, este, însă, considerabil mai mare. Potrivit datelor de pe portalul instanțelor, numărul dosarelor aflate pe rol, înregistrate pe Legea 77/2016, era, în decembrie, de circa 10.500 și este de circa 11.100 la data redactării acestui articol.
