Date Profit.ro: Brandul local Allview pregătește extinderea gamei comercializate de produse IoT

Date Profit.ro: Brandul local Allview pregătește extinderea gamei comercializate de produse IoT
scris 24 oct 2018

Compania Visual Fan Brașov, care comercializează produse electronice sub brandul propriu Allview, pregătește extinderea gamei comercializate de produse IoT, operațiune care va fi lansată anul viitor.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

În prezent, Allview comercializează mai multe produse IoT, grupate în categoria Smart Home, respectiv camere video, becuri, prize, întrerupători, senzori - fum, gaze, inundație, acustic.

Urmărește-ne și pe Google News

Recent, compania a extins obiectul de activitate cu fabricarea echipamentelor de comunicații (cod CAEN 2630). Contactați de Profit.ro, reprezentanții companiei au transmis că Visual Fan va extinde gama de produse IoT, la nivelul anului 2019.

Fabricarea echipamentelor de comunicații (cod CAEN 2630) se referă la fabricarea echipamentelor de telefonie și de comunicații de date utilizate pentru a transmite electronic semnale prin cabluri sau prin aer, cum ar fi transmisiile radio și de televiziune, precum și echipamente de comunicații fără fir.

EXCLUSIV Guvernul amână din nou, din lipsă de bani, acordarea a 500 de euro pentru educația permanentă a fiecărui nou-născut și intrarea în vigoare a venitului minim de incluziune CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Guvernul amână din nou, din lipsă de bani, acordarea a 500 de euro pentru educația permanentă a fiecărui nou-născut și intrarea în vigoare a venitului minim de incluziune

În această clasă intră fabricarea de echipament tip PBX, telefoane fără fir, echipamente pentru centralele telefonice particulare, echipamente pentru transmisii de date, cum ar fi routere, antene pentru transmisie și receptive, echipamente de televiziune prin cablu, echipamente tip pager, telefoane celulare, echipamente de studio și de transmisie pentru radio și televiziune, inclusiv a camerelor de televiziune, modem-uri, sisteme de alarmă împotriva efracțiilor și de avertizare în caz de incendii, care trimit semnale către o stație de control, transmițătoare de radio și televiziune și dispozitive de comunicații utilizând semnale infraroșii (de exemplu telecomenzi).

Visual Fan a intrat, începând cu toamna acestui an, pe piața de televizoare inteligente, prin lansarea mai multor modele.

Nu, mulțumesc!. Răspunsul șefului eMAG la o posibilă propunere Amazon de cumpărare CITEȘTE ȘI Nu, mulțumesc!. Răspunsul șefului eMAG la o posibilă propunere Amazon de cumpărare

Astfel, Allview și-a extins portofoliul de produse, compania comercializând telefoane inteligente, tablete, notebook-uri și smart device-uri (camere video, ceasuri, boxe portabile, ochelari VR ș.a.), precum și accesorii (huse, baterii, căști, alimentatoare, tastaturi, folii protecție ș.a.).

În 2017, Visual Fan a înregistrat o scădere cu aproape 50% a cifrei de afaceri, la 156,6 milioane de lei, pe fondul deciziei com­paniei de a renunța la seg­mentul telefoanelor inteligente ieftine, a căror pondere cantitativă și valorică în vânzări era semnificativă.

Compania este controlată de Lucian Peticilă – 92%, alături de Manuela Peticilă – 5% și Camelia Ștefania Cotuna – 3%, potrivit www.termene.ro.

viewscnt
Afla mai multe despre
visual fan
allview
iot
internet of things
caen
extindere
fabricarea echipamentelor de comunicații
peticila