CONFIRMARE Sistemul Bursei procesează o emisiune de obligațiuni a Primăriei Capitalei în valoare de peste jumătate de miliard de lei. Tranzacția se face sub valoarea nominală

CONFIRMARE Sistemul Bursei procesează o emisiune de obligațiuni a Primăriei Capitalei în valoare de peste jumătate de miliard de lei. Tranzacția se face sub valoarea nominală

Primăria Capitalei închide o emisiune de obligațiuni cu scadența la 10 ani, aceasta vizând refinanțarea unui împrumut masiv. Presiuni din partea pieței pentru dobânzi mai mari.

Sistemul Bursei de Valori București a procesat tranzacția prin care un număr de 31 de investitori a cumpărat obligațiuni municipale emise de Primăria Municipiului București, aceastea având maturitate în anul 2032 (PMB32). Operațiunea de piață s-a efectuat la un preț mediu de 99,3247 lei pe unitate, sub valoarea nominală și astfel valoarea totală a emisiunii se ridică la 551,25 milioane lei (111,49 milioane euro).

Urmărește-ne și pe Google News

Profit.ro anunțase încă de luni că Municipalitatea din București intenționează să emită o emisiune de obilgațiuni în valoare de 555 milioane de lei, cu o rată anuală a dobânzii fixă de maxim 7,33 % pe an. Efectuarea tranzacției sub valoarea nominală ridică însă randamentul anualizat peste acest nivel. Primăria angajase în decembrie 2021 asocierea formată din BRD – Groupe Société Générale și Raiffeisen Bank Romania pentru servicii financiare legate de emiterea și vânzarea de obligațiuni destinate refinanțării emisiunii de obligațiuni municipale scadente la 4 mai 2022, în sumă de 555 milioane de lei. În planul inițial emitentul nu excludea nici finanțarea prin obligațiuni cu scadența la 7 ani.

PROFIT NEWS TV Radu Puiu, Financial Analyst XTB România: Mă aștept ca, în următoarea perioadă, piața de criptomonede să evolueze în tandem cu piața bursieră. Investitorii tind să fie mai degrabă precauți și să se orienteze către active mai sigure CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Radu Puiu, Financial Analyst XTB România: Mă aștept ca, în următoarea perioadă, piața de criptomonede să evolueze în tandem cu piața bursieră. Investitorii tind să fie mai degrabă precauți și să se orienteze către active mai sigure

În anul 2005, Municipiul București a împrumutat 500 milioane euro pe o perioadă de 10 ani, printr-o emisiune de euroobligațiuni pe piața internațională de capital, pentru realizarea unor proiecte majore de investiții. Pentru refinanțarea emisiunii de euroobligațiuni din anul 2005, scadentă în tranșă unică în iunie 2015, Municipiul București a contractat în mai 2015 patru finanțări rambursabile sub formă de patru emisiuni de obligațiuni în valoare totală de 2,2 miliarde lei (echivalentul a 500 milioane euro).

Prima rată de 555 milioane de lei, scadentă în data de 4 mai 2018, a fost rambursată printr-o emisiune de obligațiuni municipale, listată la cota Bursei de Valori București. A doua rată va avea scadența în luna mai 2022, iar a treia în primăvara anului viitor.

viewscnt
Afla mai multe despre
primaria capitalei
obligatiuni
emisiune
lansare