Premierul Nicolae Ciucă afirmă că în Guvern au fost aprobate plafoanele alocate schemelor de sprijin cuplat, în sectorul zootehnic, precum și cuantumul acestora, pentru anul de cerere 2022. Plafonul aprobat este de 185.483.810 euro, precizează el.
”În ședința de Guvern din 21 septembrie 2022, am aprobat plafoanele alocate schemelor de sprijin cuplat, în sectorul zootehnic, precum și cuantumul acestora, pentru anul de cerere 2022. Plafonul aprobat este de 185.483.810 euro, care se acordă crescătorilor de animale pentru anul de cerere 2022, pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul zootehnic”, a arătat Ciucă, sâmbătă, într-o postare pe Facebook.
El a explicat că se vor acorda 1.680.000 euro, pentru specia bovine, categoria bivolițe de lapte; 13.125.000 euro, pentru specia bovine, categoria taurine din rase de carne; 71.300.000 euro, pentru speciile ovine/caprine; 99.324.810 euro, pentru specia bovine, categoria vaci de lapte; 54.000 euro, pentru specia viermi de mătase.
Schemele de sprijin vor fi finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).
Potrivit premierului, au fost stabilite următoarele termene:
- Începând cu data de 16 octombrie 2022, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură poate acorda plăți în avans în cadrul schemelor de plăți directe, cu încadrarea în procentul de maximum 70%, prevăzut de reglementările europene în ceea ce privește nivelul avansurilor pentru plățile directe și pentru măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafață și de animale.
- Începând cu data de 2 decembrie 2022, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură va efectua plățile corespunzătoare diferenței între plafonul alocat fiecărei plăți și sumele calculate și acordate începând cu data de 16 octombrie 2022 ca plăți în avans.
Plățile se vor face în lei, utilizând cel mai recent curs stabilit de Banca Centrală Europeană anterior datei de 1 octombrie 2022, a mai arătat Ciucă, în postare.