Biriș, Finanțe: E scump să muncești. Sunt foarte mari contribuțiile sociale

Biriș, Finanțe: E scump să muncești. Sunt foarte mari contribuțiile sociale
scris 25 feb 2016

Secretarul de stat în Ministerul Finanțelor Gabriel Biriș spune că în România sarcina fiscală, de departe cea mai mare, este pe contractele individuale de muncă și, din acest motiv, sunt preferate alte tipuri de contracte. Începând cu 2017, contribuțiile de asigurări vor fi obligatorii pentru toate tipurile de venituri, potrivit noului Cod fiscal, iar măsura a fost susținută și de secretarul de stat încă de când se afla în mediul privat.

"Vorbim de competitivitatea noastră economică. O componentă importantă este fiscalizarea muncii și Codul Muncii. Puțini înțeleg că, cu cât un Cod al Muncii este mai protectiv cu angajatul, cu atât îngreunează intrarea pe piața muncii a angajatului. Vorbesc de asta în calitate de angajator atâția ani de zile. Când în România sarcina fiscală de departe cea mai mare este pe contractele individuale de muncă, am ajuns să nu mai vorbim, să ne dăm seama că nu e bine să spunem că muncim în țara asta. Noi trebuie să spunem că dăm consultații, creăm, nu că suntem angajați, că suntem colaboratori. În niciun caz în țara asta nu trebuie să spunem că muncim, că e scump să muncești. Sunt foarte mari contribuțiile sociale", a spus Biriș, citat de Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Ce e mai avantajos: microîntreprindere, PFA sau SRL? Ce arată calculele? CITEȘTE ȘI Ce e mai avantajos: microîntreprindere, PFA sau SRL? Ce arată calculele?

Conform Codului Fiscal, intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016, contribuțiile de pensii au devenit obligatorii pentru veniturile din activități independente, chiar dacă există, în paralel, salarii, și se datorează la venitul net efectiv realizat, în locul unei baze la alegere, dar nu mai mica de 35% din salariul mediu brut, așa cum era până în 2015, inclusiv. Din 2017, contribuțiile de asigurări de sănătate și de pensii vor fi obligatorii pentru toate tipurile de venit, fără excepție, și se vor plăti până la un plafon de maxim de cinci ori salariul mediu brut. Astfel, se vor datora contribuții și pentru veniturile din dobânzi, dividende, chiar dacă există și alte surse, cum sunt cele din activități independente, salarii.

Secretarul de stat a susținut, în alte declarații, impunerea contribuțiilor pentru toate categoriile de venit.

viewscnt
Afla mai multe despre
biriș
contribuții
muncă