ANISP și operatorii majori de comunicații se ridică împotriva taxei pregătite de Guvern pentru furnizorii de internet și anunțată de Profit.ro

ANISP și operatorii majori de comunicații se ridică împotriva taxei pregătite de Guvern pentru furnizorii de internet și anunțată de Profit.ro
scris 5 sep 2016

Asociația furnizorilor de servicii de internet (ANISP), întrunită în regim de urgență, a decis ca, împreună cu celelalte asociații profesionale din industria de comunicații electronice și cu operatorii majori, precum Orange, RCS&RDS, Telekom, UPC și Vodafone, să ceară prim-ministrului și ministrului Comunicațiilor, printr-o scrisoare, ca orice proiect de act normativ care afectează acestor sector să facă mai întâi obiectul unei consultări publice reale. Reacția survine după ce Profit.ro a anunțat în premieră intenția Guvernului de a introduce o nouă taxă pe veniturile furnizorilor de internet.

Guvernul vrea ca furnizorii de servicii de internet, inclusiv prin telefonia mobilă, să fie obligați să verse 1% din încasările lunare la Fondul Cinematografic, prin care sunt subvenționate filmele românești.

Urmărește-ne și pe Google News

Fondul va fi alimentat din nou și cu o cotă de 4% din profitul anual al organizatorilor de jocuri de noroc, contribuție anulată în 2009.

Noile taxe vor fi introduse de Guvern, prin ordonanță de urgență, a mai arătat Profit.ro.

Consiliul Concurenței vrea să afle, printr-un chestionar online, opiniile consumatorilor de servicii TV, internet și telefonie fixă CITEȘTE ȘI Consiliul Concurenței vrea să afle, printr-un chestionar online, opiniile consumatorilor de servicii TV, internet și telefonie fixă

Într-un comunicat transmis luni, ANISP arată că urmărește cu îngrijorare modul nelegal și netransparent în care Ministerul Culturii încearcă să modifice legislația din domeniul cinematografiei, cu scopul declarat de a obține pentru Fondul cinematografic 1% din încasările lunare realizate de furnizorii de servicii de internet, inclusiv prin serviciile de telefonie mobilă.

Practic, arată se arată într-un comunicat al ANISP, aplicarea noii taxe va conduce la colectarea unei sume anuale de aproximativ 62 milioane de lei, conform calculelor care au stat la baza notei de fundamentare realizată de către Ministerul Culturii, pe baza informațiilor statistice furnizate de către ANCOM.

Contribuția ar urma să fie suportată de către abonații la internet și va fi adăugată prețului abonamentului pentru acest serviciu, arată sursa citată.

EXCLUSIV Radiocom anulează licitația pentru rețeaua de televiziune digitală, de peste 100 mil. lei, după o poveste care a ajuns în instanță CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Radiocom anulează licitația pentru rețeaua de televiziune digitală, de peste 100 mil. lei, după o poveste care a ajuns în instanță

“Precizăm că cele 62 de milioane de lei care ar trebui să fie colectate anual doar de la furnizorii de servicii de internet reprezintă aproximativ 150% din actualul buget al Fondului Cinematografic, care în prezent se ridică la aproape 44 de milioane de lei”, se mai spune în comunicat.

Și grupul Telekom Romania s-a arătat surprins de intenția Guvernului de a introduce o taxă de 1% pe încasările din furnizarea de internet și a cerut, săptămâna trecută, ca autoritățile să respecte termenul legal pentru consultarea publică, adică minimum zece zile.

viewscnt
Afla mai multe despre
teekom
taxa cinematografie
taxa internet
scumpire internet